Monica Macovei: “Documentul semnat de Ponta arată că pentru USL instituţiile sunt inamicul public numărul unu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei a declarat, joi, că obiectivele cuprinse în documentul semnat de liderii PNL, PSD şi PC "ar fi o lovitură mortală dată sistemului de justiţie din România" şi arată că inamicul public numărul unu al USL este reprezentat de instituţiile fundamentale ale statului.

Macovei a spus, într-o conferinţă de presă, că acest document semnat de conducerile PNL, PSD şi PC, inclusiv de premierul Victor Ponta, "arată că USL doreşte distrugerea României" şi că aceasta este miza referendumului de duminică.

"În acest document, cei trei s-au angajat în scris să desfiinţeze Curtea Constituţională, instituţiile care asigură justiţie şi integritate în România, adică DNA, ANI şi CNSAS. Aceasta ar fi o lovitură mortală dată sistemului de justiţie din România. Până acum am crezut că vor doar să controleze justiţia, acum vedem că vor să o distrugă total. Acest document ne arată că inamicul public numărul unu al USL este compus din instituţiile fundamentale ale statului pe care vor să le desfiinţeze CC, DNA, CNSAS şi chiar organizaţie neguvernamentală GDS - Grupul pentru Dialog Social", a apreciat Monica Macovei.

Ea a spus că Victor Ponta a semnat acest document pe 13 iulie, adică a doua zi după ce a venit de la Bruxelles unde a promis că va respecta justiţia.

"Victor Ponta a semnat acest document prin care se declară de acord cu desfiinţarea CC, DNA, ANI, CNSAS. Ponta minte cum respiră, practică discursul dublu şi să nu se mire că nimeni din Europa nu are încredere în el. Astăzi Victor Ponta a fugit din faţa presei când a trebuit să răspundă pentru această semnătură, s-a pus pe sine şi instituţia primului ministru într-o situaţie foarte umilitoare, aşa cum această umilinţă se răsfrânge asupra noastră, pentru că e, din păcate, primul ministru. Avem un premier laş, avem un premier trişor, care trebuie să demisioneze imediat", a adăugat Macovei.

Ea a arătat că Mircea Dogaru, liderul sindicatelor cadrelor militare disponibilizate, "confirmă realitatea acestui document".

"Mai mult, lista obiectivelor prevăzute în acest document, printre care sunt şi desfiinţarea CC, DNA, ANI şi CNSAS, pe care Ponta le neagă, minţind, se află pe site-ul acestor organizaţii încă din 12 iulie. Această listă este identică cu documentul pe care l-am prezentat", a precizat Macovei care a ţinut în mână în timpul conferinţei de presă şi le-a arătat ziariştilor o copie a documentului semnat de PSD, PNL şi PC.

Monica Macovei a arătat că în fiecare zi vin dovezi îngrijorătoare care arată miza reală a USL şi a referendumului de duminică, aceasta fiind, în opinia sa, "distrugerea României, desfiinţarea justiţiei, scăparea de la închisoare a politicienilor infractori şi desfiinţarea societăţii civile".

"Românii nu trebuie să dea girul desfiinţării ţării lor, referendumul are acest unic scop. De aceea, rog toţi românii să aibă ochii deschişi şi urechile mari şi să înţeleagă ce se întâmplă, să înţeleagă că miza USL inclusiv la referendum, inclusiv din acest document este să distrugă România. Ca atare, să nu mergem duminică la vot, pentru că nu vrem să distrugem România, obiectivul nostru este să ne menţinem ţara în UE, să menţinem CC, ANI, DNA, CNSAS, societatea civilă, libertatea de exprimare şi tot ce am câştigat în aceşti 22 de ani", a mai spus Monica Macovei.

Premierul Victor Ponta a prezentat jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, acordul pe care susţine că l-a semnat cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Societăţii Civile şi care conţine acordul de principiu al USL pentru lista obiectivelor propuse de structurile Consiliului.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă