Monica Iacob Ridzi şi-a dat demisia din PDL. Va activa ca parlamentar independent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Iacob Ridzi şi-a înaintat, miercuri dimineaţă, demisia din PDL şi din grupul parlamentar democrat-liberal, urmând să activeze ca parlamentar independent până la finalul mandatului, ea afirmând că PDL a devenit "un partid al dublei măsuri".

Demisia a fost înaintată de Monica Iacob Ridzi lui Vasile Blaga.

"La sfârştul acestei săptămâni voi face o conferinţă de presă la Petroşani pentru că doresc să anunţ colegiul şi locuitorii din colegiu care m-au ales motivele acestei demisii", a declarat Monica Iocob Ridzi.

Ridzi a mai precizat că în acest moment PDL a devenit "un partid al dublei măsuri", sugerând că în cazul său atitudinea partidului a fost dură, în timp ce în stiuaţii mai grave a dovedit toleranţă, relatează Mediafax.

Ea a mulţumit colegilor care i-au rămas aproape.

Fostul ministru, alături de alte 11 persoane, a fost trimisă în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.

Monica Maria Iacob Ridzi, deputat şi fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, fără drept.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, în 13 iulie 2009, fostul ministru, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuţă, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poştă electronică, cât şi din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator din dosar.

Ridzi trimisese Biroului Permanent al partidului, în februarie 2011, o cerere de autosuspendare din partid, după cum declara preşedintele de la acea dată al formaţiunii, Emil Boc.

În 2011, mai mulţi lideri democrat-liberali au apreciat că Dan Păsat şi Monica Iacob Ridzi ar trebui să demisioneze din Parlament şi din partid.
Vasile Blaga se arăta convins, la începutul anului 2011, că PDL o va exclude pe Monica Iacob Ridzi.

Inclusiv preşedintele Traian Băsescu declara, într-un interviu pentru "România Liberă", că PDL ar trebui să-i excludă din partid pe Monica Iacob-Ridzi şi Dan Păsat, menţionând că cei mai mulţi parlamentari PDL au hotărât prin vot rezolvarea acestei probleme.

Cu toate acestea, Ridzi nu a fost exclusă din PDL la acea vreme, astfel încât ea ajuns în postura de a demisiona din partid în septembrie 2012, înainte de începerea campaniei electorale pentru parlamentarele din decembrie.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie