Moment istoric pentru PSD. Tudose l-a lăudat pe Băsescu şi în plen, şi la Antena 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Tudose a apreciat criticile făcute de fostul preşedinte Traian Băsescu la adresa guvernării PSD, chiar în emisunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3. Liderul PMP, care a condus ţara în timpul crizei financiare din 2010, spusese, în plen, că Executivul ar trebui să îngheţe la anul posturile bugetare şi să mai reducă din cheltuieli pentru a păstra echilibrul economic.

„Au fost astăzi ( la moţiunea de cenzură-  n.r) două discursuri importante. Cel al domnului Kelemen Hunor, care a venit şi cu critici, şi cu lucruri constructive. Al doilea discurs, poate o să vă mire, a fost cel al fostului preşedinte, Traian Băsescu. Acesta a avut un discurs în care a încercat să explice viziunea sa, ce trebuie făcut. Nu a fost un discurs în care s-a spus doar să te dai tu la o parte, ca să vin eu, nu am un plan, dar dă-te tu la o parte ca să vin eu”, a spus Mihai Tudose, la Antena 3.

În plen, la dezbaterea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, senatorul PMP Traian Băsescu a criticat modul în care Guvernul Tudose gestionează situaţia economică a ţării, spunând că, la anul, Executivul va trebui să adopte o serie de masuri drastice, cum ar fi îngheţarea creşterilor de cheltuieli, trecerea la un program de reduceri bugetare şi blocarea angajărilor în instituţiile publice.

În replică, premierul, de la tribuna Parlamentului, a spus:  „Domnule preşedinte Băsescu, multe din lucrurile pe care le-aţi spus sunt în curs de rezolvare, unele deja sunt rezolvate – blocarea posturilor şamd. Ceea ce mă face să cred că e şi o opoziţie serioasă. În altă ordine de idei, dle preşedinte aţi început să îmbătrâniţi. Când eraţi mai tânăr nu dădeaţi niciodată ouăle înapoi”, a spus Mihai Tudose, cu trimitere la faptul că Băsescu a luat un cofraj de ouă adus de liberalul Florin Roman în plen, apoi, după ce i-a întrebat, ironic, pe miniştri „Lipseşte cuiva?“, i l-a dat înapoi deputatului PNL.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta