Mişcarea Populară, tergiversată în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, contestată FOTO Arhiva Adevărul

Tribunalul Bucureşti a amânat, joi, înregistrarea Partidului Mişcarea Populară, după ce patru intervenienţi în dosar au depus contestaţii. Deşi nu face parte dintre cei care au contestat înregistrarea PMP,  deputatul liberal Octavian Bot vrea, la rândul lui, să împiedice înfiinţarea partidului prin modificarea Legii partidelor politice.

Tribunalul Bucureşti a luat, joi, în discuţie cererea de acordare a personalităţii juridice Partidului Mişcarea Populară, formulată în 23 iulie de Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Dragoş Ciuparu, Adrian Papahagi şi Cristian Petrescu.

Patru intervenienţi au depus contestaţii în timpul judecării acţiunii de înregistrare a partidului, respectiv Alianţa Populară a Democraţilor Europeni, Partidul Democrat Vox Populi Vox Dei, Asociaţia de Revoluţionari Phoenix din Constanţa şi o persoană din Oradea, relatează Mediafax.

În ce priveşte motivele prezentate, fiecare intervenient în dosar a avut o obiecţie.

Reprezentanţii Asociaţiei Phoenix au declarat că trebuie lămurită competenţa partidului, în timp ce Alianţa Populară a Democraţilor Europeni susţine că un alt partid în curs de înfiinţare, Partidul Agricultorilor din România, are aceeaşi siglă electorală. Ceilalţi intervenienţi susţin că denumirea poate provoca unele confuzii, fiind asemănătoare cu cea a Partidului Acţiunea Populară, fondat de Emil Constantinescu şi au argumentat pe baza Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, care spune că între cuvintele „mişcare“ şi „acţiune“ există similarităţi.

La rândul lui, intervenientul din Oradea a declarat că nu este lămurită platforma program a Partidului Mişcarea Populară.

În urma acestor declaraţii, procurorul şi reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au cerut acordarea unui nou termen pentru lămurirea acestor aspecte, iar instanţa a stabilit ca procesul să fie reluat în 12 septembrie.

Tomac: „Constestaţiile sunt de formă“

Cu o lună în urmă, liderul interimar al PMP, Eugen Tomac, declara că nu s-au înregistrat contestaţii referitoare la înregistrarea partidului şi reafirma obiectivul pe termen scurt al formaţiunii: „de a înfiinţa filiale în toată ţara“.

Acum, el susţine că toate contestaţiile „sunt de formă, nu de fond“ şi crede că, la următorul termen, se pot rezolva aceste probleme.

Întrebat dacă ia în calcul o amânare pe termen mai îndelungat a înregistrării formaţiunii, Tomac a susţinut că, atât timp cât actele sunt întocmite corect, nu crede că instanţa ar trebui să ţină cont de astfel de lucruri.

Piedici şi din partea liberalilor

Deputatul PNL Octavian Bot are o propunere legislativă care ar putea împiedica formarea Partidului Mişcarea Populară, mai ales dacă înregistrarea formaţiunii va fi tergiversată pe termen lung.

Propunerea sa privind modificarea Legii nr.14/2003 a partidelor politice urmează să fie analizată în luna septembrie de Comisia Juridică a Senatului, după care intră în Dezbaterea Camerei Deputaţilor.

În expunerea de motive, Bot arată că „modificările propuse elimină posibilitatea inducerii în eroare a electoratului, prin preluarea de către un partid nou înfiinţat a unor denumiri sau semne permanente ale unor asociaţii sau fundaţii, care prin natura lor juridică au scopuri şi obiective diferite de cele ale unui partid politic.“

Astfel, continuă el, „se elimină confuzia din rândul electoratului, nepermiţând unui partid politic preluarea capitalului de imagine al unei asociaţii sau fundaţii, constituite cu scopuri şi obiective politice.“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!