Mircea Ionescu Quintus a murit. Politicianul liberal avea 100 ani. Ce declara preşedintele de onoare al PNL în ultimul interviu pentru Adevărul

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, în vârstă de 100 de ani, a murit. Acesta s-a înscris în partid încă din anii '30. Scriitorul şi omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia era refugiată.

Înscris în PNL din 1936, Ionescu Quintus a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie, preşedinte al PNL ]n perioada 1993-2001, senator între 1996 şi 2000, deputat în perioada 2004-2008. De asemenea, acesta a avut funcţia de ministru al Justiţiei între octombrie 1991 şi noiembrie 1992.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ în 2012, Mircea Ionescu Quintus a povestit despre cum a fost ameninţat cu moartea de legionari, cum a îngheţat pe frontul sovietic, viaţa de la Canal şi cum i-a cunoscut pe Carol al II-lea, Ion Gheorghe Duca şi mareşalul Antonescu. 

„M-au chemat să ţin un discurs la dezvelirea unui bust, reprezentându-l pe Duca. Eu nu făcusem politică, nici n-am vrut să vorbesc. Dar mi-au zis organizatorii: „Dacă tatăl tău trăia, vorbea el. Aşa, vorbeşti tu". Şi m-au convins. Se pare că am vorbit bine. Când am coborât de la tribuna unde ţinusem discursul, doi foşti colegi de liceu mi-au spus: „Nu te felicităm, să ştii că eşti condamnat la moarte". Noroc că regimentul meu s-a deplasat în zona de dincolo de Iaşi, înspre Prut. Când au venit legionarii l-au luat pe fratele meu. Ne-au confundat. A durat ceva până i-au dat drumul, au fost aproape să-l omoare“, povestea Quintus. (Citeşte interviul complet)

Biografie completă

Mircea Ionescu-Quintus a absolvit Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel"“ din Ploieşti (1927-1934). Este licenţiat "cum laude" al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938), fiind specialist în drept şi procedură penală. 

A profesat avocatura în Ploieşti, începând din 1940 până în 1987. Consilier îndrumător de avocaţi stagiari (1977-1985); profesor la catedra de Drept Constituţional şi Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universităţii de Inventică din Ploieşti (1991-1993).

Membru fondator al grupului "Gânduri şi rânduri", se află între cei care întemeiază şi editează revista cu acelaşi nume (Ploieşti, 1937-1938). Întors de pe frontul de Răsărit (va fi decorat mai târziu cu Coroana României cu spade şi panglica de Virtute Militară), este numit redactor responsabil al revistei "Gând prahovean" (1943-1944). După război conduce, din 1945, Organizaţia Tineretului Liberal din Prahova. În 1946 este arestat timp de câteva luni; eliberat, îşi reia funcţia până la desfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Arestat a doua oară în 1952, este întemniţat şi trimis în coloniile penitenciare de la Poarta Albă, Coasta Galeş, Peninsula Valea Neagră, Borzeşti. După eliberare (1954) practică avocatura intermitent, căci este reţinut şi eliberat de încă două ori, în 1956 şi în 1957. Din 1964 revine şi în viaţa literară, fiind mulţi ani preşedinte al Clubului Umoriştilor Prahoveni. 

A fost preşedinte al Organizaţiei judeţene Prahova a PNL (1990-1993); în această calitate, în perioada februarie — iunie 1990, a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) — Prahova; vicepreşedinte al PNL (1990-1992); preşedinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (18 iunie 1990 — septembrie 1991). 

Ministru al justiţiei în cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 — 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 a obţinut un mandat de senator de Prahova, iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreşedinte al Senatului României. La 22 decembrie 1999 a fost numit preşedinte interimar, iar la 1 februarie 2000 a fost ales preşedinte al Senatului României; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; preşedinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002)

Debutează în revista "Curierul Liceului Sfinţii Petru şi Pavel" (1934), prima lui carte fiind "Haz de necaz", publicată în 1943 şi prefaţată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, "Epigrame", cu inedite şi preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Autor al volumelor: "Epigrame şi epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citaţie pentru un necunoscut"; coautor la numeroase Culegeri de Epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din Bucureşti şi colaborări la reviste şi publicaţii, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiţie". 

A fost membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglici de Virtute Militară.

A primit, în aprilie 2009, gradul de general de brigadă în retragere din partea preşedintelui Traian Băsescu. A primit, de asemenea, Ordinul portughez "Infante Don Henrique", în grad de Mare cruce şi Ordinul danez "Daneburg", în grad de Mare cruce.

În anul 2009, cu ocazia "Zilelor oraşului Ploieşti", a primit o stea pe "Aleea Celebrităţilor" aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu.

În februarie 2015, în cadrul Galei Tineretului Naţional Liberal (TNL), a primit premiul pentru întreaga cariera în slujba valorilor democraţiei, a civismului şi libertăţii de expresie.

A fost cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Orşova. Era căsătorit şi avea un fiu.

Ştire în curs de actualizare