Mircea Geoană: „Scăderea salariilor va ajunge la 40%“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a vorbit, la Realitatea TV, despre actuala conducere a ţării, despre aderarea la spaţiul Schengen, dar şi despre criza economică.

„Este un corp mai amplu în Europa care vrea să vadă multe chestiuni care ţin de noi. Din punct de vedere al României, această palmă este un fapt foarte grav. Dacă nu intrăm în spaţiul Schengen, vor exista consecinţe economice“, şi-a început Geoană discursul.

Fostul lider al PSD a vorbit, în continuare, despre reputaţia României, care este în scădere pe plan internaţional. „Reputaţia României este în continuă scădere pe plan internaţional. Poate doar cu americanii stăm mai bine“, a afirmat acesta.

Geoană s-a luat şi de actuala conducere a ţării, precizând că, într-o ţară decentă, primul ministru ar fi demisionat. „Noi ne tot jucăm de-a politica. Cred cu tărie că prelungirea acestei guvernări este un risc şi ar însemna că acest regim toxic ar primi un vot de încredere dincolo de 2014.  O schimbare de guvern este obligatorie în următoarele 3-4 luni de zile. Dacă eram o ţară decentă, primul ministru ar fi demisionat. Un guvern nou ar rezista până în 2012“, a afirmat Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului a spus, în final, că salariile vor scădea foarte mult, iar apoi cei din PDL vor preciza că salariile vor fi mărite. „Scăderea salariilor va ajunge la 40%. Apoi o să vină Stolojan, Boc sau Băsescu şi o să spună că măresc salariile cu 12%. Dar, după ce ai salariul scăzut cu 40%, dacă ţi-l măresc cu 12% nu înseamnă că a fost mărit“, a conchis acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG