Mircea Dolha, după vizita deputaţilor români în Norvegia: Familia Bodnariu nu ar fi în stare să facă rău unei muşte. Dreptatea va fi de partea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Mircea Dolha, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută după vizita în Norvegia a unei delegaţii formate din parlamentari români, că e optimist că familia Bodnariu îşi va recupera copiii, după ce a văzut modul în care decurg lucrurile în statul scandinav.

Deputatul PNL Mircea Dolha a punctat de la început faptul că încă din 8 decembrie fratele lui Marius Bodnariu a fost în audienţă la mai mulţi parlamentari, informându-i despre situaţia familiei Bodnariu. Ulterior, instituţiile au început să-şi intensifice activitatea în ceea ce priveşte acest caz.

„Ne-am sesizat şi am plecat în Norvegia pentru aflarea adevărului nu pentru a face o imixtiune în ancheta autorităţilor norvegiene. Noi am mers în Norvegia pentru că ne interesează soarta familiilor româneşti, oriunde ar fi ele. Ne-am deplasat şi la familia Bodnariu. Am luat legătura şi cu vecinii. Am vizitat casa, am văzut modul în care au fost crescuţi“, a declarat Mircea Dolha.

Reprezentantul liberalilor s-a declarat optimist în ceea ce priveşte faptul că familia Bodnariu îşi va recupera copiii, după ce a văzut modul cum decurg lucrurile în Norvegia şi cum îşi desfăşoară activitatea instituţiile statului scandinav

„Concluzia mea personală este că familia Bodnariu nu ar fi în stare să facă rău unei muşte, dar minte copiilor pe care îi au. Delegaţia românească a fost cea care a impresionat aceste autorităţi pentru că nicio ţară nu a trimis parlamentari în număr mare să se intereseze de legislaţie, de probleme. Eu cred că familia Bodnariu îşi va recupera copiii şi dreptatea va fi de partea lor“, a adăugat Dolha.

Situaţia în Norvegia, îngrijorătoare

Concluzia lui Dolha este că situaţia din Norvegia este probematică în statul scandinav. „Situaţia este îngrijorătoare în Norvegia, nu doar pentru familiile de români, dar şi pentru alţii. Ajung să-şi ia copiii şi să plece“, a conchis Dolha. „Vă asigur că sunt şi alte cazuri care , din păcate, sunt dramatice în Norvegia“, a punctat şi senatorul Titus Corlăţean care a subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat în Norvegia a fost total incorect.

„Primă concluzie după această vizită în Norvegia: personal, după ce ne-am întors, suntem mai convinşi ca niciodată la justeţea cauzei familiei Bodnariu şi necesitatea ca statul român să continue să lupte pentru această familie, dar şi alte familii“, a mai declarat Corlăţean.

Fostul ministru de Externe a concluzionat că vizita delegaţiei a fost una cu efecte pozitive dat fiind faptul că au putut să aibă acces direct la informaţii, atât prin dialogul cu instituţiile guvernamentale din Norvegia, dar şi prin discuţii purtate cu vecinii familiei Bodnariu. De asemenea, parlamentarii au pledat, potrivit lui Corlăţean, pentru reunificarea familiilor româneşti care au fost lăsaţi fără copiii lor.

Nu în ultimul rând, fostul ministru de Externe a menţionat faptul că s-a încercat îmbunătăţirea relaţiei bilaterale cu Norvegia, stat care în acest zile nu este bine văzut de percepţia publică românească.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare