Ministrul propus de PSD pentru Cercetare nu crede în teoria evoluţiei. „Mie îmi este foarte greu să cred că omul se trage din maimuţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent al PSD a decis, joi, ca noua propunere pentru Ministerul Cercetării şi Inovării să fie Nicolae Hurduc. Hurduc este profesor universitar, inginer chimist şi decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Fostul ministru al Cercetării Nicolae Burnete a demisionat la sfârşitul lunii august, fiind primul ministru al Guvernului Dăncilă care îşi depune mandatul. Interimatul acestuia a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ştefan, perioada în care acesta putea exercita funcţia de ministru al Cercetării expirând săptămâna aceasta. 

Nicolae Hurduc este, potrivit presei locale, specialist în chimie, fizică şi biologie, fiind totodată decanul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.  Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că propunerea a fost transmisă preşedintelui Iohannis.

„Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor“, spunea Nuicolae Hurduc într-un interviu pentru ziaruldeiasi.ro

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie