Ministrul Mediului: „În România intră, pe baza unor documente false, materiale care ajung la gunoi sau sunt abandonate. Presiunea la graniţă este imensă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanczos Barna, ministrul Mediului FOTO: Arhivă

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a afirmat, luni, că în România intră, în continuare, cantităţi mari de materiale second hand sau de materii prime, pe baza unor documente false sau completate incorect, care ajung la depozite de gunoi sau sunt abandonate. El a precizat că mai multe instituţii fac eforturi ca astfel de transporturi să fie oprite la intrarea în ţară.

Tánczos Barna a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Bihor, că este inadmibisil ca în acest judeţ să fie autorizate zeci de puncte de depozitare a deşeurilor, unde mai multe companii desfăşoară activităţi ilegale.

„Judeţul Bihor este printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale şi este inadmisibil ca într-un asemenea judeţ să autorizăm zeci de puncte de depozitare sau zeci de puncte de lucru unde mai multe companii sub această autorizare desfăşoară activităţi ilegale şi să se pună o asemenea presiune pe autorităţile locale care încearcă să rezolve problema deşeurilor aşa cum trebuie într-o ţară civilizată europeană”, a afirmat ministrul Mediului.

El a precizat că presiunea la graniţă asupra autorităţilor este imensă şi se fac eforturi pentru ca aceste transporturi să fie oprite la intrarea în ţară.

„Presiunea la graniţă asupra autorităţilor judeţene şi locale este imensă, alături de Ministerul de Interne, alături de Poliţia de Frontieră şi organele care verifică transporturile, Vama şi alte entităţi s-au făcut eforturi deosebite în ultimele luni de identificare şi de control astfel încât transporturile de materiale, materii prime şi deşeuri să fie oprite peste tot unde se poate. În ciuda acestui fapt constatăm că intră în continuare în România, pe baza unor documente care ulterior se constată a fi false sau completate incorect intră cantităţi de materii prime, materiale second hand sau alte bunuri care ajung la depozitele pe gunoi, în cel mai bun caz sau pur şi simplu sunt abandonate”, a explicat Tánczos Barna.

Ministrul a mai adăugat că lupta împotriva acestor reţele este una continuă.

„Lunile trecute am dispus mai multe controale, inclusiv control prin Corpul de Control al ministrului aici în Bihor. Am identificat reţele organizate care au fost deferite organelor de cercetare penală. Această luptă este una continuă, alături de prefecturi, alături de Garda de mediu, alături de agenţiile de mediu şi alături de autorităţile publice locale care vin şi de foarte multe ori ne sesizează cu privire la aspectele susceptibile a fi ilegale în desfăşurarea activităţilor economice la anumiţi agenţi economici”, a mai transmis ministrul Mediului.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lovit Turcia. Seismul a fost resimțit în orașele Istanbul și Izmir
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Bancherii devin profesori pentru AI. Fostele creiere din sistemul bancar, plătite cu ora să învețe roboții meserie
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian