Ministrul Justiţiei: Vom folosi toate instrumentele de care dispunem pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelian Ion - ministrul Justiţiei  FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat că în ultimii ani „am exersat democraţia şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România”, în cadrul unei discuţii cu ambasadorii statelor Uniunii Europene. Ministrul a asigurat că vor fi depuse toate eforturile pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, marţi, cu ambasadorii statelor membre UE, despre proiectul legii de desfiinţare a Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pachetul legilor justiţiei, modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, priorităţile Ministerului Justiţiei pentru finanţarea acordată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei, Stelian Ion a accentuat importanţa respectării, în procesul de legiferare, a recomandărilor cuprinse în rapoartele MCV, GRECO şi a avizelor Comisiei de la Veneţia. Diplomaţii participanţi au subliniat că progresele în domeniul justiţiei sunt aşteptate şi vor fi apreciate în contextul MCV şi al Mecanismului privind Statul de Drept. Intervenienţii au salutat sesizarea Comisiei de la Veneţia de către ministrul Justiţiei, afirmând că este foarte important ca legile să fie elaborate în deplin acord cu propunerile şi avizele acestui for.

„Aşteptările societăţii româneşti sunt foarte mari. În ultimii ani am exersat democraţia şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România. Vom folosi toate instrumentele de care dispunem, pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei. În acest proces, contăm pe sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre”, a declarat Stelian Ion.

Referitor la proiectele incluse în PNRR, ministrul a precizat că proiectul major a cărui finanţare se solicită prin PNRR este digitalizarea justiţiei. Demersul este necesar pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi pentru eficientizarea funcţionării sistemului judiciar. Pe lângă acesta, sunt solicitate finanţări pentru îmbunătăţirea infrastructurii instanţelor, a penitenciarelor şi a Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online