Ministrul Apărării: Nu mă simt vinovat că nu am făcut armata. Nu am fost luat de pe stradă şi adus în MApN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Leş

Gabriel Leş nu se simte vinovat că, deşi nu a făcut armata, a ajuns ministru al Apărării. „N-am fost luat de pe stradă şi  adus în Ministerul Apărării ca secretar de stat“, susţine Leş. Ministrul Apărării invocă faptul că, în momentul în care trebuia să meargă în armată, începuse a doua facultate. CV-ul său spune altceva.

„Văd că a fost o mare dezbatere pe această temă multă vreme. Vreau să vă spun că începusem a doua facultate când s-a ridicat obligativitatea, când s-a suspendat obligativitatea serviciului militar. N-as fi avut nicio problemă să o fac. Mi-ar fi făcut plăcere să o fac, dar pe de altă parte aşa este legea la acest moment. Ministrul este numit politic. Nu vreau să mă simt vinovat că nu am făcut armata şi astăzi sunt în ministrul Apărării Naţionale în condiţiile în care am şi experienţă ca fost secretar, adică n-am fost luat de pe stradă şi am fost adus în Ministerul Apărării ca secretar de stat”, a spus ministrul Apărării, Gabriel Leş, la RealtiateaTV.

De asemenea, întrebat dacă i-ar face plăcere să meargă în armată, chiar şi în condiţiile din prezent, Gabriel Leş a răspuns: „Asta ar însemna armata profesionistă, nu aş putea să vă spun la momentul ăsta, dar armata obligatorie aş fi făcut-o cu plăcere”.

La începutul anului, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a recunoscut, pe Facebook, că nu a făcut armata. Demnitarul a invocat faptul că era student, iar până la terminarea studiilor România trecuse la armată de profesionişti. Numai că, potrivit CV-ului său, Leş a făcut o pauză de trei ani între terminarea liceului (1994) şi admiterea la facultate (1997), iar în acest interval ar fi trebuit să execute stagiul militar timp de 12 luni. Leş a fentat armata chiar şi după terminarea facultăţii. „Cât despre abilităţile de a mânui o armă, cred că rezultatele obţinute la concursurile de tir pot sta mărturie“, a scris Gabriel Leş pe Facebook.

Potrivit Decretului-Lege nr. 99 din 1990, privind modul de îndeplinire a serviciului militar, „toţi cetăţenii României, băieţi, inclusiv absolvenţii de liceu, pot fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în anul când aceştia împlinesc vârsta de 20 de ani“. Acelaşi decret-lege stabilea şi termenul-redus: 6 luni pentru cei admişi la facultate, efectuat după terminarea studiilor.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul MApN, Gabriel Leş, născut în decembrie 1975, a terminat Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Satu-Mare în 1994. A intrat la facultate abia trei ani mai târziu, în 1997. Aşadar, potrivit decretului-lege, Gabriel Leş trebuia să fie încorporat la începutul anului 1996: în decembrie 1995 împinise 20 de ani, iar student nu era.

A fost admis la Universitatea de Vest din Timişoara abia în toamna anului 1997. Deci în intervalul ianuarie 1996 (imediat după ce împlinise 20 de ani) şi până în toamna anului 1997 (când a devenit student), Leş ar fi trebuit să execute stagiul militar de 12 luni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta