Ministerul Transporturilor vrea să ofere gratuitate pe tren elevilor şi studenţilor care votează în 11 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vot

Ministerul Transporturilor intenţionează să ofere transport gratuit pe calea ferată elevilor şi studenţilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie, impactul bugetar al acestei măsuri fiind estimat la 22,5 milioane lei (5 milioane euro), potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. La parlamentare, alegătorii vor putea vota numai în raza judeţului de reşedinţă.

Impactul bugetar este estimat luând în considerare faptul că circa 50% din studenţi vor efectua călătoria dus-întors, iar valoarea medie a unui bilet este de 90 lei.

În prezent, în învăţământul de stat şi privat sunt înmatriculaţi un număr de aproximativ 520.000 studenţi. Ministerul vrea să ia această măsură în condiţiile în care alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

”În lipsa acordării facilităţii transportului gratuit pe calea ferată în data de 10 decembrie 2016 şi respectiv 11 decembrie 2016, pentru o călătorie dus-întors, elevii şi studenţii care îşi desfăşoară studiile în altă localitate decât cea de domiciliu nu îşi vor putea exercita dreptul de vot, deplasarea la secţiile de votare din localitatea de domiciliu fiind destul de greoaie şi necesitând resurse financiare, de care elevii şi studenţii nu dispun”, se arată în motivare.

Scopul actului normativ îl reprezintă crearea cadrului legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus - întors, din localitatea unde elevii sau studenţii se află la studii şi până în localitatea de domiciliu.

Măsura vizează biletele pentru trenuri regio şi interregio, clasa a II-a, în perioada 10-11 decembrie 2016.

Ministerul vrea eliberarea biletului de călătorie la casele de bilete ale staţiilor pe baza actului de identitate şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus, cât şi pentru întors.

Călătoria de întoarcere se va efectua în ziua de 11 decembrie 2016, astfel încât în data de 12 decembrie 2016 elevii şi studenţii care beneficiază de această facilitate să fie prezenţi la cursuri.

Operatorii de transport feroviar care asigură transportul vor prezenta la Ministerul Transporturilor - Direcţia Economică o situaţie a călătorilor care au beneficiat de această gratuitate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă.

”Situaţia va cuprinde numele şi prenumele beneficiarului, codul numeric personal (CNP-ul), seria şi numărul actului de identitate, călători expediaţi, călători km şi valoarea totală a călătoriei, fiind înaintată până la data de 23 decembrie 2016”, se arată în proiect.

Operatorii de transport feroviari care asigură în perioada 10 -11 decembrie 2016 transportul elevilor şi studenţilor cu drept de vot vor recupera contravaloarea biletelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor. 

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie