Mihai Voicu a devenit locţiitorul lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atribuţia de a-i ţine locul preşedintelui aparţinea până ieri vicepreşedintelui Varujan Vosganian

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a fost investit, ieri, de Biroul Politic Central al PNL, cu atribuţiile de locţiitor al preşedintelui partidului, Crin Antonescu.

Liderul PNL a anunţat, la finalul şedinţei conducerii PNL, că Voicu a fost investit cu atribuţiile de prim-vicepreşedinte informal al partidului. Antonescu a explicat că, deşi această funcţie nu există propriu zis în statutul partidului, "practic, într-o ierarhie informală, Mihai Voicu este numărul doi şi ţine locul preşedintelui în toate împrejurările atât ca decizie cât şi ca reprezentare".

"Există, la nivelul conducerii partidului, un număr de vicepreşedinţi care au fiecare o atribuţie, unul dintre ei - Mihai Voicu - are această atribuţie de a suplini preşedintele în diverse împrejurări. Întotdeauna, într-o ierarhie, e bine să fie definit într-o formă sau alta un locţiilor al preşedintelui", a mai spus Antonescu.

Retrogradarea lui Vosganian

Până acum, al doilea om în ierarhia PNL era Varujan Vosganian, acesta pierzându-şi poziţia şi ca urmare a unei alte decizii a BPC, potrivit căreia coordonarea comisiilor de specialitate ale PNL, aflate până acum tot în subordinea lui Vosganian, va fi asumată direct de Crin Antonescu. „În calitate de preşedinte al PNL, am asumat coordonarea comisiilor de specialitate şi a Guvernului alternativ pe care noi l-am făcut cunoscut.", a declarat Crin Antonescu.

Relaţiile dintre Antonescu şi Vosganian s-au răcit după ce Vosganian a criticat Guvernul din umbră al PNL, Guvern din care Vosganian nu face parte, deşi aspira la o poziţie de administrare a finanţelor ţării. Vosganian spunea în septembrie că formaţiunea liberală îşi complică situaţia prezentând un Guvern din umbră şi se arată nemulţumit că majoritatea celor propuşi în această echipă nu au coordonat nimic în PNL şi nici nu au contribuit la programul de guvernare.

De altfel, disputa dintre Antonescu şi Vosganian s-a prelungit la Delegaţia Permanentă în care s-a votat lista guvernului din umbră. Vosganian a afirmat că membrii PNL sunt sacrificaţi la fel cum Nero îi sacrifice pe creştini, o aluzie la faptul că Antonescu susţinuse că, din motive de imagine, partidul trebuie să iasă în faţă cu miniştrii independeţi şi nu cu membrii de partid.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete