Mihai Tudose, săgeţi către Raed Arafat după accidentul din Argeş: Este inadmisibil să nu poată fi făcute zboruri pe timp de noapte cu elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Tudose a insistat vineri, că nu avem elicoptere SMURD pentru intervenţii de noapte, în condiţiile în care militarii răniţi în accidentul din Argeş au fost transportaţi la spitale cu un elicopter de transport nu cu unul de cautare-salvare pe timp de noapte, ceea ce reprezintă un alt segment de dotare.

Premierul a reluat afirmaţia făcută joi noaptea, conform căreia este inadmisibil să nu poată fi făcute zboruri pe timp de noapte cu elicopterul SMURD. "Din păcate, nu înţeleg de ce după 27 de ani nu putem efectua zbor pe timp de noapte, mâine vom verifica. Este impradonabil pentru o ţară în anul 2017", a spus Tudose la puţin timp după ce un vehicul militar s-a prăbuşit într-o râpă în judeţul Argeş, trei militari pierzându-şi viaţa, iar alţi 9 fiind răniţi.

Întrebat vineir dimineaţă a cui va fi responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că vehiculul în care se aflau militarii a avut probleme la sistemul de frânare, prim-ministrul a spus că trebuie să aşteptăm expertiza tehnică.

"Aşteptăm expertiza tehnică, nu ne pronunţăm înainte, că înţeleg că unii ştiau de azi-noapte ce s-a întâmplat”, a răspuns prim-ministrul la Antena 3.

Chestionat în continuare de ce a fost necesară prezenţa miniştrilor la locul accidentului, Tudose a răspuns: ”Pentru o mai bună coordonare şi atunci s-a luat decizia ca o parte din membrii Cabinetului să se deplaseze acolo. Domnul ministru Bodog a asigurat din Bucureşti coordonarea pe linie de servicii medicale, doamna ministru de Interne, Carmen Dan, la minister”, a explicat prim-ministrul.

De asemenea, întrebat dacă există un elicopter care putea să zboare noaptea, Mihai Tudose a susţinut că "sunt elicoptere care zboară noaptea, dar sunt de transport”, el insistând asupra faptului că nu avem elicoptere SMURD pentru intervenţii de noapte.

"Acei militari au fost transportaţi cu un elicopter, azi-noapte, până la ora 3.00 - 3 şi ceva noaptea. Acela e un elicopter de transport, eu nu am vorbit de elicoptere de transport, vorbim de elicoptere dedicate operaţiunilor de căutare şi salvare şi descarcerare pe timp de noapte, care reprezintă cu totul şi cu totul alt segment de dotare”, a completat premierul.

Solicitat să transmită un mesaj pentru familiile care sunt afectate, prim-ministrul a dat asigurări că autorităţile vor avea grijă de răniţi. "Condoleanţe. Am toată convingerea că statul, Ministerul Apărării,  va face tot ceea ce este omeneşte posibil şi normal într-o ţară, în care nişte oameni care erau în timpul serviciului, erau militari, au păţit acest groaznic accident. Vom avea grijă de toţi cei care sunt acum în spitale şi cel mai important este să avem grijă ca acest lucru să nu se mai întâmple pe cât posibil”, a conchis Mihai Tudose.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că nu se poate interveni cu elicopterele în zona respectivă, pentru că este noapte şi este o regiune muntoasă.

Potrivit informărilor de la site-ul SMURD, elicopterele din dotare sunt echipate cu sisteme de căutare salvare pe timp de noapte, şi anume NVG - sistem/ochelari de vedere pe timp de noapte şi SUNLIGHT - proiector pentru misiuni de căutare – salvare noaptea. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele