Mesajul preşedintelui Traian Băsescu de 24 ianuarie: „Modelul înaintaşilor noştri nu trebuie uitat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesajul preşedintelui Traian Băsescu cu ocazia zilei de 24 ianuarie   FOTO Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a ales să nu participe la ceremonia dedicată Micii Uniri, sărbătorită astăzi la Iaşi. Totuşi, preşedintele a ţinut să transmită un mesaj prin care să marcheze acest moment şi a cerut rimânilor să fie la fel de uniţi ca cei care au înfăptuit Unirea în anul 1859.

„Modelul înaintaşilor noştri nu trebuie uitat, nouă ne revine astăzi datoria de a le urma şi de a le respecta aspiraţiile care i-au motivat să ducă la îndeplinire înaltul ţel de uniune naţională”, a transmis preşedintele Traian Băsescu.

Unirea Principatelor Române într-o singură ţară la 24 ianuarie 1859 a fost un act de înaltă voinţă politică şi de solidaritate naţională. Unirea Principatelor a fost un prim moment al afirmării românilor, ca naţiune, dar şi un moment care a marcat orientarea noului stat spre spaţiul de civilizaţie occidental şi spre valorile sale. Cu perseverenţă, în deceniile care au urmat, suveranitatea legii, responsabilitatea politică şi modernizarea instituţiilor au devenit fundamentul noii naţiuni”, se arată în mesajul prezidenţial.

Preşedintele Traian Băsescu nu a participat la sărbătoarea de la Iaşi. În schimb, premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu au fost prezenţi la ceremonie.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie