Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Holocaustului: Nu vom uita niciodată victimele inocente. Ura reînnoită este flagelul vremurilor noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu occazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului în care afirmă că „ura reînoită este flagelul vremurilor noastre. Şeful Statului a vorbit şi despre deportările forţate în timpul regimului mareşalului Antonescu, catalogându-le drept „un genocid de proporţii inimaginabile”.

„În octombrie 1941, Traian Popovici, primar al oraşului Cernăuţi, a  fost martorul deportării evreilor români din Bucovina: «Mi-am dat seama că s-a pus în mişcare roata nenorocului lor», avea să-şi amintească cel care a salvat de la moarte mii de evrei. El a fost o lumină într-o epocă a întunericului. Opoziţia lui făţişă a izvorât din dorinţa de a-şi ajuta aproapele: «de a nu ceda curentului, de a mă împotrivi lui, de a fi stăpân pe voinţa mea, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu un cuvânt om.»

Nu toţi evreii bucovineni şi basarabeni au avut însă şansa miraculoasă a celor salvaţi de Popovici. În deportările forţate organizate de regimul mareşalului Ion Antonescu, 120.000 de evrei români au fost alungaţi în Transnistria. Obligaţi să-şi părăsească locuinţele, jefuiţi, torturaţi, ei au fost nimiciţi de gloanţe, boli, frig şi foame. Pe drum, precum şi dincolo de Nistru, au murit mai multe zeci de mii. A fost un genocid de proporţii inimaginabile”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai declarat că ţara naostră nu va uita victimele Holocaustului şi subliniază cei care vor să şteargă Holocaustul din istorie sunt complici.

„Astăzi aducem un pios omagiu victimelor Holocaustului şi îi onorăm pe supravieţuitori, condamnând, cu fermitate, aceste atrocităţi care au mutilat, pentru totdeauna, istoria noastră. În numele tuturor românilor, afirm cu tărie că nu vom uita niciodată victimele inocente şi ne angajăm, totodată, să nu mai permitem repetarea unei asemenea tragedii.

Dorinţa însă nu este niciodată de-ajuns pentru a împiedica răul. Eşecul de a ne aminti istoria aşa cum a fost are consecinţe triste. Din păcate, deşi România a făcut progrese extraordinare în ceea ce priveşte recuperarea memoriei Holocaustului, asistăm de ani buni la campanii groteşti de reabilitare publică a unor figuri sinistre ale „trecutului negru”, oameni de cultură, politicieni sau militari care, prin ideile şi faptele lor, au condus la înjosirea, batjocorirea şi asasinarea unor semeni. Cei care vor să şteargă Holocaustul din istorie, precum şi cei care încearcă să-i exonereze de vină pe criminali sunt complici la acest rău îngrozitor. Nu vom înceta niciodată să-i condamnăm pe cei care au sădit ura şi au săvârşit crime şi nu vom mai pleca tăcuţi capul niciodată în faţa răului”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Mai departe, Şeful Statului a explicat că pandemia de COVID-19 a declanşat la nivel global o promovare a mesajelor de ură, despre care spune că este „flagelul vremurilor noastre”. În acest sens, peşedintele face apel la valorile europene.

„Ura reînnoită este flagelul vremurilor noastre. Pandemia de COVID-19 a declanşat, la nivel global, nu doar o criză sanitară, ci şi o criză a neîncrederii, generată de propagarea ştirilor false şi a teoriilor conspiraţiei, de promovarea mesajelor de ură şi a discursurilor eurosceptice şi xenofobe, de manipulare, de exacerbarea antisemitismului. Nu există risc mai mare de a fragiliza democraţia decât acceptarea pasivă a tuturor acestor maladii ale lumii contemporane.

În faţa unor asemenea pericole, apelul la trecutul neromanţat poate fi şansa redescoperirii valorilor europene perene: toleranţa, respectul pentru diversitate, responsabilitatea. Să nu ne lăsăm prinşi în capcana ignoranţei, a discursurilor populiste, să nu rămânem tăcuţi în faţa tentativelor de rescriere a istoriei şi de negare a adevărului. Să rămânem, de asemenea, vigilenţi şi fermi în lupta cu antisemitismul, intoleranţa, extremismul şi populismul.

Istoria oricărei naţiuni este o colecţie de lumină şi întuneric. Depinde doar de noi să putem arăta generaţiilor viitoare că România nu mai poate schimba istoria, dar că lecţiile istoriei au schimbat în bine, pentru totdeauna, România”, a conchis Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online