Marian Vanghelie: „Sunt alături de tot ceea ce înseamnă Cătălin Voicu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie consideră că sentinţa lui Cătălin Voicu e prea severă FOTO Arhivă Adevărul

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri seară, la România TV, că fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, rămâne prietenul său, indiferent de ceea ce i se întâmplă acestuia.

Cătălin Voicu este prietenul meu, indiferent de ceea ce i se întâmplă. Calitatea de om nu poate să ţi-o ia nimeni. Iar eu am fost şi am spus că n-am crezut în dosarul lui Cătălin Voicu, nu cred în continuare“, a precizat primarul sectorului 5, potrivit Agerpres.

Vanghelie a fost întrebat dacă el crede că dosarul lui Mădălin Voicu este unul politic, iar acesta a declarat că „acolo este o chestiune mai complicată“.

E mult mai complicat decât un dosar politic...“

Părerea lui Marian Vanghelie despre sentinţa dată în cazul lui Cătălin Voicu este că o consideră mult prea severă. El a dat drept exemplu în context condamnarea primită de afaceristul Marius Locic, de patru ani cu executare.

În acelaşi timp, Vanghelie susţine că „trebuia să-l lege pe Cătălin de ceva“.

„Pentru o chestie care se putea da doi ani cu suspendare. (...) Nu mă pricep, dar cred că este prea mult. (...) Cătălin, ca să ia şapte ani cu executare, trebuia să i se dea lui Locic patru ani“, este de părere Marian Vanghelie.

El a susţinut că fostul senator nu a cerut niciodată, de la nimeni, niciun ban.

„Cătălin este un prieten al meu, îl cunosc de foarte mulţi ani, îi cunosc foarte mulţi prieteni, în viaţa lui nu a cerut de la nimeni niciun ban.  Omeneşte trebuie să spun lucrurile astea, omul ăsta n-a cerut la nimeni „dă-mi şi mie“. Sunt alături de el, sunt alături de familia lui, sunt alături de tot ceea ce înseamnă Cătălin Voicu, pentru că asta înseamnă demnitate. Omul ăsta s-a comportat ca un om, era respectat de toată lumea în jurul lui. Era printre puţinii oameni corecţi din România, care se ţinea de cuvânt. (...) Ne-am învăţat cu toţii să minţim şi considerăm că asta înseamnă lider politic. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe 22 aprilie pe fostul senator PSD Cătălin Voicu la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Costel Căşuneanu şi fostul judecãtor Florin Costiniu au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu suspendare.

Omul de afaceri Marius Locic a primit patru ani de închisoare cu executare.

Instanţa supremă a admis în parte recursul DNA şi a mărit pedepsele date de instanţa de fond de la cinci ani la şapte ani în cazul lui Cătălin Voicu şi de la trei ani cu suspendare la patru ani cu suspendare în cazul lui Costiniu.
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro