Marcel Ciolacu, discuţie telefonică cu prim-ministrul desemnat. Liderul PSD propune „un armistiţiu politic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut, sâmbătă, o discuţie telefonică cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în cadrul căreia şeful social-democraţilor a subliniat necesitatea gestionării urgente a pandemiei. Ciolacu propune ”un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie”, existând posibilitatea ca PSD să susţină Guvernul Ciucă până la 1 februarie 2022.

”Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut sâmbătă, 23 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă. În cadrul discuţiei, preşedintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19”, a transmis, sâmbătă, PSD, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului, preşedintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că aşteaptă programul de guvernare, cu aplicabilitate până în februarie 2022, dar şi măsurile pentru stoparea declinului economic.  

”În acest sens, preşedintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social. O discuţie mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar şi a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare”, a mai transmis PSD.  

Întrebat, sâmbătă, de ce a impus termenul de 1 februarie, Marcel Colacu a explicat: ”Noi vorbim de un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie. Nu s-a vorbit niciodată despre învestirea unui guvern pe următorii 3 ani de zile”.  

”Eu nu cer nimănui să îmi promită nimic. Eu am spus foarte clar: în cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp. Cel mult până la 1 februarie. Cred în continuare că România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. România are nevoie de un guvern stabil prin ce criză trece, ce răscruce de drumuri e în acest moment România”, a adăugat liderul PSD.  

Întrebat dacă ar putea PSD să intre la guvernare, Ciolacu a precizat că nu s-a discutat acest aspect deocamdată.  

”Să vedem care este programul de guvernare, care sunt măsurile, dacă pot fi încadrate cele 10 măsuri ale PSD şi care sunt timpii de implementare ale acestor măsuri, fiindcă nu vorbim de politică, ci de priorităţile românilor. Acum suntem în cu totul şi cu totul altă logică”, a mai afirmat Ciolacu.  

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle