Macovei: În Comisia de etică a ARD, deciziile privind candidaţii se iau prin vot majoritar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Monica Macovei explică faptul că în Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă deciziile privind candidaţii la alegerile parlamentare se iau prin vot majoritar, iar preşedintele comisiei nu are drept de veto.

Macovei precizează, într-un comunicat remis presei, că a solicitat formaţiunilor politice din Alianţa România Dreaptă (ARD) să transmita Comisiei de etică lista candidaţilor până pe data de 8 octombrie 2012.

"Odată transmise, Comisia va analiza fiecare candidatură în parte şi o va vota. Decizia în Comisie se ia cu vot majoritar, iar preşedintele Comisiei nu are drept de veto. Comisia va face evaluările strict pe baza celor 12 criterii de integritate şi a documentelor depuse de candidaţi", explică Macovei, care este preşedintele comisie.

Ea menţionează că membrii comisiei ştiu că este mult de muncă cu selectarea candidaţilor.

"Ne-am impus aceste criterii pentru că dorim să schimbăm în mai bine clasa politică din România. Vor fi, cu siguranţă, încercări de compromitere ori decredibilizare a activităţii Comisiei, pentru că USL nu are nici criterii de integritate şi nici Comisie de verificare a acestor criterii. Vom rezista şi acestui asalt. Alegerea românilor pe data de 9 decembrie este clară: în partea dreaptă, românii au Alianţa România Dreaptă, cu candidaţi integri şi responsabili, care şi-au autoimpus un cod cu 12 criterii de integritate, de partea cealaltă, în stânga, românii au USL, cu candidaţi penali şi colaboratori ai Securităţii, care vor să se ascundă în Parlament de braţul legii", susţine Monica Macovei.

Ea mai precizează că votul său în Comisie va fi pentru candidaţii care îndeplinesc cele 12 criterii de integritate ale ARD, aşa cum au fost ele aprobate.

"Este important ca ARD să ofere românilor candidaţi integri, responsabili şi bine pregătiţi profesional, ca să aibă de unde alege", mai declară Macovei.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent