Macovei, despre discursul anti-Justiţie al lui Traian Băsescu: S-a descalificat şi se scoate singur din politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei şi Traian Băsescu, în vremea în care erau de aceeaşi parte a baricadei FOTO Arhiva Adevărul

Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei numit de Traian Băsescu, crede că fostul preşedinte s-a descalificat după declaraţiile pe care le-a făcut cu privire la Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, şi Livia Stanciu, preşedintele ÎCCJ, despre care a spus că „îi este silă“ să le sune.

„Dezamăgitoare pentru mine şi spunea că Iohannis, Ponta şi eu vrem ieşirea lui din politică. Eu sunt pentru libertatea asocierii politice. După declaraţiile pe care le-a dat despre preşedinta ÎCCJ, despre doamna Kovesi, după părerea mea s-a descalificat şi se scoate singur din politică. De ce nu mai e justiţia bună şi de ce s-a schimbat? Am văzut diverse răspunsuri. Ce s-a schimbat de la o săptămână la alta?  De ce n-a atras atenţia acum o săptămână, când lăuda justiţia?“, a spus Monica Macovei, referitor la ultimele apariţii ale lui Traian Băsescu, pentru B1 TV.

Fostul ministru al Justiţiei a arătat că nu este nimic greşit că există un parteneriat instituţional între DNA şi Înalta Curte împotriva corupţiei. „apropo de parteneriate, m-am uitat la ce a spus doamna Stanciu (..) a fost un bilanţ public în care a spus că acum instituţii au făcut parteneriat împotriva corupţiei, noi toţi vrem acest parteneriat instituţional împotriva corupţiei. E gravă sau nu corupţia? Lucrăm împreună. E scoasă din context declaraţia dânsei. De asta e implicat SRI, pentru că e o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Da, corupţia îţi distruge ţara. Uită-te la Ucraina. Dacă sunt excese în cazuri individuale, vor răspunde în mod individual. Judecătorul arestează, procurorul reţine 24 de ore Traian Băsescu spune de o săptămână că activitatea DNA e bună, apoi după o săptămână spune că nu mai e bună. În lege scrie că magistraţii nu au legătură cu SRI. DGIPI mi se pare cel mai periculos, este cel mai necontrolat“, a declarat Macovei.

Traian Băsescu a avut nevoie, luni seară, de numai un interviu pentru a-şi contrazice 10 ani de mandat prezidenţial. Fostul şef al statului i-a tras de urechi pe procurori, a ţinut să le amintească personajelor-cheie din lupta anti-corupţie că el i-a făcut oameni, mai pe scurt, s-a întors împotriva sistemului judiciar, pe care ani de-a rândul l-a lăudat. Practic, în interviul de la B1TV, vechiul Traian Băsescu, fostul preşedinte, a devoalat un anti-Băsescu, un personaj de tip nou, care seamănă foarte mult, cel puţin la nivel discursiv, cu politicienii PSD.

„De silă“

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalistul Ion Cristoiu, într-un interviu la B1TV, dacă i-a sunat, vreodată, cu o problemă oarecare, după ce a plecat de la Cotroceni, pe Codruţa Kovesi, Livia Stanciu sau Florian Coldea. „Nu“, a răspuns, scurt, Băsescu. „De ce nu.? Mă luaţi de fraier?“, a insistat, amical, Ion Cristoiu. „Pot să vă spun că din silă. Le-am văzut şi alte feţe la toţi trei. Ei sunt artizanii acestui mod de a face Justiţie“, a comentat, după o clipă de tăcere, Traian Băsescu.  Ion Cristoiu a plusat şi l-a întrebat dacă, totuşi, a sunat-o vreodată, direct, pe Laura Codruţa Kovesi. „Niciodată. Am sunat o singură dată la Cabinetul doamnei Kovesi şi i-am cerut secretarei numărul de telefon al unui procuror care a lucrat în dosarul Flota. Trebuia să-mi prelungesc autorizaţia de port-armă“, a spus Traian Băsescu. „Doar la Coldea am lăsat mesaj să mă sune, pentru că nu era în unitate. Găsisem la mine nişte documente secrete care nu s-au predat“, a rememorat Băsescu. „Dar ei, Kovesi, Coldea, v-au sunat?“, a mai întrebat Ion Cristoiu. „Niciodată nu m-a sunat niciunul dintre ei“, a încheiat fostul preşedinte.

Pentru a înlătura orice îndoială că declaraţiile făcute în interviul de luni nu au fost o greşeală, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat asigurări astăzi că va continua să se exprime împotriva ultimelor acţiuni ale Justiţiei pentru că oferă un spectacol mediatic umilitor pentru inculpaţi.

„Nu vă faceţi iluzii, voi continua să mă exprim legat de justiţie. Am investit prea mult şi am plătit prea scump individual şi politic în cei zece ani, pentru ca astăzi să tac cînd este vorba de justiţie. Nu mă opresc aici, cu toate strigătele nemulţumiţilor. Voi continua să mă exprim public, pentru că nu vreau ca, în timp, să se spună că o justiţie care s-a deformat în ultimele luni prin nerespectarea drepturilor omului este ceea ce s-a construit în cei zece ani ai mandatelor mele“, a scris Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi:

Traian Băsescu şi-a însuşit discursul PSD anti-Justiţie

Fostul preşedinte a lansat un atac dur la adresa procurorilor, s-a arătat total împotriva arestărilor preventive şi a bagatelizat activitatea Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA. Discursul etalat de Traian Băsescu este o copie neaşteptată a mesajului anti-Justiţie cu care ne-a obişnuit PSD.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA