Ludovic Orban: „Votez orice moţiune de cenzură împotriva lui Ponta“. Lideri USL: „Ar trebui exclus din partid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că ar vota orice moţiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta, despre care susţine că este „un hibrid nereuşit“ între „capitalismul lui Năstase“ şi „comunismul lui Iliescu“, referindu-se la declaraţiile făcute de premier la Roşia Montană.

„Ieri, privindu-l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor ’90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca, nefiind dotat cu lămpaş sau bâtă. Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină“, a scris Ludovic Orban, într-o postare publicată pe Facebook.

Totodată, liberalul a avertizat că va vota orice moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.

„Îl anunţ, pe această cale, pe domnul Ponta că voi vota orice moţiune de cenzură se va depune împotriva Cabinetului său şi voi face toate demersurile posibile pentru a-mi convinge colegii liberali că acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Năstase şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece din fruntea Guvernului României“, mai scrie Orban.

La rândul lui, vicepreşedintele executiv al PNL, Puiu Haşotti, a comentat, într-o intervenţie telefonică la postul Realitatea TV, declaraţiile lui Orban şi a afirmat că acesta ar trebui exclus din formaţiune.

„Nu sunt de acord, diferenţa între Ponta şi Iliescu este ca de la cer la pământ, chiar dacă fac parte din acelaşi partid“, a afirmat Haşotti, arătând că Orban ar putea fi exclus din PNL.

Antonescu: „E o poziţie personală, nu susţinem o moţiune de cenzură“

Liderul liberal Crin Antonescu a refuzat să comenteze declaraţiile lui Ludovic Orban, însă a precizat că este vorba despre „un punct de vedere strict personal“.

„Nu comentez declaraţiile domnului Orban, precizez doar că declaraţia privitoare la moţiunea de cenzură este un punct de vedere strict personal al domnului Orban. PNL face parte din Guvern şi bineînţeles că în această situaţie nu intenţionează să iniţieze sau să susţină vreo moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern“, a explicat Antonescu, citat de Mediafax.  

PSD: PNL să adopte măsuri ferme în privinţa lui Orban

Totodată, social-democraţii sunt de părere că ar trebui ca PNL să adopte măsuri ferme în privinţa lui Ludovic Orban.

Contactat de „Adevărul“, senatorul PSD Petru Filip a afirmat că „o astfel de declaraţie, de o asemenea duritate, ar trebui să ducă la o poziţie fermă din partea conducerii PNL în ceea ce-l priveşte pe Ludovic Orban. Trebuie să se încadreze în nişte limite dacă vor ca alianţa să meargă în continuare.“, a declarat Filip, exprimându-şi speranţa ca PNL „să fie tranşant în cazul lui Ludovic Orban“.

La rândul lui, social-democratul Toni Greblă consideră că „Ludovic Orban are dificultăţi de a fi în PNL, cu atât mai mult în USL şi vrea să iasă din acest con de umbră în care se regăseşte de ceva timp.“

În acelaşi timp, preşedintele Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că a contactat membri din PDL, UDMR şi PP-DD, care susţin o moţiune de cenzură, arătând că membrii social-democraţi şi liberali sunt, de asemenea, în asentimentul său.

„Am contactat colegi din PNL şi PSD. Răspunsul multora este pozitiv. Îl încurajez pe domnul Orban să ducă acest mesaj către colegii din PNL“, a conchis Ungureanu, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort