Ludovic Orban: Şedinţa de Birouri Permanente Reunite a fost condusă de Anca Dragu şi eu chiar am spus că ea va conduce şi plenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, susţine că a afirmat, în şedinţa Birourilor Permanente Reunite, că Anca Dragu va fi cea care va conduce şedinţa de plen a Parlamentului. "Recunosc că nu am comunicat direct cu domnul vicepreşedinte Roman când i-am delegat competenţele de preşedinte al Camerei, dar domnul Roman, ca vicepreşedinte, a fost la şedinţă", explică Orban.

Prezent vineri, la Ploieşti, unde şi-a prezentat moţiunea cu care va candida pentru încă un mandat la şefia PNL, Ludovic Orban a comentat situaţia creată joi după-amiază, în Parlament, unde vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman a fost împiedicat să conducă şedinţa în care s-a citit moţiunea de cenzură înaintată de USR-PLUS şi AUR.

"În general nu îmi plac astfel de situaţii, eu sunt un om civilizat, un om care respectă legile, un om care respectă toate prevederile constituţionale, legale, regulamentare sau încearcă să le respecte şi căruia nu îi plac, practic, scene care să nu aibă legătură cu buna cuviinţă şi cu regulile pe care trebui să le respectăm cu toţii”, a afirmat Ludovic Orban, răspunzând unei întrebări.

De asemenea, întrebat cine ar fi trebuit să conducă acea şedinţă, preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că încă de la şedinţa Birourilor Permanente Reunite, la care a fost prezent şi Florin Roman, el a spus că preşedintele Senatului va conduce şedinţa de plen.

"Şedinţa de Birouri Permanente Reunite a fost condusă de Anca Dragu şi eu chiar am spus la un moment dat, în timpul şedinţei, că ea va conduce şi plenul. Recunosc că nu am comunicat direct cu domnul vicepreşedinte Roman când i-am delegat competenţele de preşedinte al Camerei, dar domnul Roman, ca vicepreşedinte, a fost la şedinţă. Am înţeles că de aici a fost o neînţelegere, dar faptul că Anca Dragu a condus şedinţa de Birourilor Permanente Reunite şi faptul că eu am spus că ea va conduce şi plenul în mod normal cam erau suficiente ca să fie Anca Dragu cea care conduce plenul”, a adăugat Ludovic Orban.

El a explicat că nu a participat la şedinţa de plen pentru că are un program încărcat.

Şedinţa celor două camere ale Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR a început cu scandal. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), căruia preşedintele Camerei Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile, nu a fost lăsat să conducă şedinţa, fiind determinat să plece de la tribună de parlamentarii AUR. Şedinţa de plen a fost condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu. Propunerea lui Ionuţ Moşteanu (USR PLUS) de a include pe ordinea de zi calendarul moţiunii nu a trecut. George Simion (AUR) a cerut convocarea unei şedinţe comune pentru dezbaterea şi votul moţiunii marţi, de la ora 16.00.

Citeşte şi Reportaj. Ce nu s-a văzut la TV la moţiunea de cenzură: jigniri repetate, alianţe de conjunctură şi zeci de aleşi care refuză să poarte mască de protecţie

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare