Ludovic Orban: Ordonanţa de urgenţă pentru fondul suveran, cea mai mare escrocherie de la Revoluţie până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ordonanţa de urgenţă adoptată joi de Guvern, care reglementează cadrul general pentru fondurile suverane, este "cea mai mare escrocherie de la Revoluţie până acum".

"Cea mai mare escrocherie de la Revoluţie până acum. Ordonanţa de urgenţă este destinată unicului obiectiv pe care îl au, acela de înfiinţare a Fondului Suveran de Investiţii. Acela care l-au adoptat prin lege şi care a fost declarat neconstituţional când a sesizat PNL. Decizia CCR a fost că este suficient să se facă prin hotărâre de guvern şi că nu trebuie să se facă prin lege. Ce ordonanţă au adoptat ei e una privind un cadrul mai larg", a afirmat Ludovic Orban.

Liderul liberal a precizat că OUG adoptată joi de Executiv este doar un prim pas pentru a crea acel fond suverna care să includă toate companiile profitabile ale statului, pentru ca partidul aflat la putere "să prăduiască banii" prin tot soiul de proiecte inutile pentru ţara noastră.

"Ordonanţa este anticamera a ceea ce vor să facă şi anume să facă acelaşi aşa-zis fond suveran de investiţii în care să bage toate companiile profitabile ale statului şi din banii obţinuţi pe obligaţiunile emise, punând ca gaj acţiunile companiilor, să prăduiască banii în tot felul de proiecte inutile pentru România. De fapt să controlez politic companiile şi să le pregătească trecerea în mâini străine. Dacă pui gaj acţiunile societăţilor pentru nişte împrumuturi pe care le faci, fie prin emisie de obligaţiuni, fie prin alt resort, dacă nu poţi să înapoiezi banii, cine te-a creditat se întoarce împotriva ta şi o să îţi ceară acţiunile companiilor", a conchis Orban.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care trasează cadrul legislativ general pentru înfiinţarea mai multor fonduri suverane de investiţii.

Scopul ordonanţa de urgenţă creează cadrul general privind condiţiile pe care o societate reglementată de Legea societăţiilor nr. 31/1990 trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică, pe 10 noiembrie, proiectul de cadru pentru înfiinţarea de fonduri suverane, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenta".

Mai multe pentru tine:
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală