Ludovic Orban, despre alegerea primarilor în două tururi: Celor de la PSD le e frică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Nu putem să renunţăm la un proiect al PNL, care susţine alegerea primarilor în două tururi.”

Premierul Ludovic Orban a declarat că PNL nu va renunţa la proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin la alegerile locale, el menţionând că celor de la PSD „le e frică de alegerea în două tururi pentru că ştiu că în momentul în care se ajunge pe alegerea în două tururi, mulţi primari pe care îi au, nu vor mai fi aleşi în turul doi”, relatează News.ro.

”Nu putem să renunţăm la un proiect al PNL, care este înaintat de PNL  şi care susţine alegerea primarilor în două tururi. Sigur că asta e o temere majoră pe care o are PSD. Lor le e frică de alegerea în două tururi pentru că ştiu că în momentul în care se ajunge pe alegerea în două tururi, mulţi primari pe care îi au, nu vor mai fi aleşi în turul doi. Noi susţinem categoric, cu toată forţa, alegerea primarilor în două tururi”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.

Premierul spune că în cazul unei bune mobilizări, acest proiect privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, poate fi adoptat în urma unei dezbateri în Camera Deputaţilor.

„Noi, dacă ne mobilizăm, putem în Camera Deputaţilor, care e Cameră decizională, putem să adoptăm alegerea primarilor în două tururi. Am făcut calculele împreună privitoare la situaţia şi capacitatea de a mobiliza voturi şi avem peste 170 de voturi. Sigur, suntem 265 de voturi pe lege organică, totul e să fie o mobilizare exemplară. Astăzi, de exemplu, USR s-a mobilizat, toţi parlamentarii au fost prezenţi şi îi felicit pentru această mobilizare”, a mai spus Orban.

Ludovic Orban mai spune că PSD încearcă prin tot felul de mijloace să amâne acest proiect.

„Au convocat luni dimineaţă, la 9.00, Birourile Permanente reunite, sperând că vor absenta foarte mulţi. Cu ce scop? Au avut un singur scop, nu aveau niciun alt scop, să sesizeze Comisia de cod electoral care urma să îşi încheie activitatea privitor la proiectul de lege privind alegerea primarilor din două tururi şi legea de aprobare  a Ordonanţei 40 privitoare la alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean prin vot direct, cu care şi noi suntem şi împotriva acestui proiect de lege, de ce, pentru a prelungi inca trei luni de zile activitatea acestei comisii speciale penytru cod electoral ca să îngroape proiectul de lege şi să spună că nu le iau în dezbatere în Camera Deputaţilor pentru că e la Comisia comună a celor două Camere. Numai la şmecherii din astea le stă capul pentru că evident le este frică. Eu nu pot să fac ceea ce am atacat când eram în opoziţie. Vă aduceţi aminte când Ponta, aflat la guvernare, a dat ordonanţă de urgenţă prin care a modificat legislaţia electorală pentru alegerile prezidenţiale ca să îşi creeze avantaje în competiţia electorală”, a mai spus primul ministru.

Orban mai spune că cea mai sigură soluţie rămâne trecerea proiectului prin Camera Deputaţilor

„Ordonanţa de urgenţă poate fi atacată de Avocatul Poporului şi dacă Avocatul Poporului o atacă, sigur câştigă pe procedură. De asemenea există procedura angajării răspounderii pe care nu o exclud, dar şi aiai există posibilitatea unui control constituţional. Cea mai bună şi cea mai solidă soluţie este dezbaterea  în Cameră a proiectului pentru că atunci nu mai au motiv să o atace la Curtea Constituţională”, a mai declarat Orban.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată