Ludovic Orban a discutat cu Nicuşor Dan privind problema pieţelor închise. Se vor organiza pieţe volante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a discutat sâmbătă despre problema pieţelor închise la interior cu primarul Capitalei Nicuşor Dan, dar şi cu preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, urmând astfel să se organizeze pieţe volante.

În discuţia cu primarul general Nicuşor Dan, premierul a spus că, acolo sunt sunt pieţe închise din cauza pandemiei, să fie amenajate spaţii deschise în deplină siguranţă, iar acolo unde este posibil să fie organizate pieţe volante în care producătorii autohtoni să-şi poată vinde fructele şi legumele.

Astfel de pieţe ar urma să fie organizate în Bucureşti în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

„Unii încearcă să facă o întreagă campanie, că noi avem ce-avem cu producătorii autohtoni. E o mare prostie! Noi trebuie să asigurăm producătorilor autohtoni, repet - autohtoni - pentru că în pieţele din Bucureşti sunt foarte mulţi intermediari care n-au nicio bucată de pământ”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a subliniat că va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică să susţină autorităţile locale în amenajarea acestor spaţii.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Forțele ucrainene contraatacă cu succes în regiunea Harkov și continuă să elibereze așezări
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Adrian Pleșca, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România