Locul lui Toni Greblă la CCR, disputat de trei femei. Candidata PNL a obţinut aviz favorabil din partea Comisiei juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei candidate au fost audiate astăzi în Comisia juridică a Senatului pentru postul de judecător la Curtea Constituţională. În mod surprinzător, propunerea PNL, Mona-Lisa Neagoe, a obţinut aviz favorabil din partea Comisiei juridice a Senatului.

Neagoe a primit aviz favorabil din partea membrilor Comisiei juridice din Senat, alcătuită din cinci liberali şi democrat-liberali, cinci membri ai grupului PSD-UNPR-PC şi un membru UDMR care ar fi înclinat balanţa.

Neagoe a primit şase voturi în favoarea ei, patru împotrivă şi o abţinere. Potrivit unor surse liberale, Neagoe a reuşit să obţină avizul după ce în favoarea ei au votat cei cinci membri liberali şi senatorul UDMR Pataki Csaba. De asemenea, potrivit aceloraşi surse, Florina Jipa, care este şi membră a Comisiei, a obţinut două voturi, unul fiind chiar al ei, şi nouă împotrivă.

Propunerea PSD, Simona Teodoroiu, a obţinut patru voturi favorabile, şase împotrivă, iar Jipa s-a abţinut în cazul acesteia, ca şi în cazul lui Neagoe.

Pentru postul de judecător la CCR s-au înscris, din partea grupului PSD, Simona Maya Teodoroiu, iar din partea grupului PNL, Mona-Lisa Neagoe. De asemenea, senatoarea PSD Florina Ruxandra Jipa şi-a anunţat candidatura pentru post, joia trecută, în plenul Senatului, pe motiv că viitorul magistrat de la CCR ar trebui să fie un membru al Senatului. Simona Maya Teodoroiu a fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, iar Mona-Lisa Neagoe este membru CSM.



Simona Maya Teodoroiu FOTO Mediafax

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente