Liviu Dragnea: “Băsescu a negociat cu mai mulţi din USL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că Traian Băsescu a discutat cu mai mulţi membri ai Partidului Social Democrat, precizând că va exista şi o analiză la nivelul partidului cu privire la aceste informaţii.

Întrebat la Realitatea TV cine este persoana care a discutat cu preşedintele Băsescu, Dragnea a evitat să nominalizeze un membru al Partidului Social Democrat. În schimb, a oferit o serie de indicii şi a precizat că “”este un om care nu a fost în PD”, adăugând că “nu e numai unul”.

Pe de altă parte, secretarul general al PSD crede că discuţiile ar fi putut fi purtate “cu emisarii” preşedintelui, deoarece “Traian Băsescu nu îşi pemitea să discute cu oamenii ăia. Vorbeşte cu oameni grei şi puternici”.

Întrebat, pe de altă parte, dacă vede posibilitatea unei coabitări între preşedinte şi viitorul premier, Dragnea a explicat că doreşte “o colaborare corectă”.

“Sper să se întâmple lucrul acesta. Mie îmi e foarte teamă de anul 2013. Noi avem o majoritate în Parlament. Lumea aşteaptă foarte mult”, a adăugat Dragnea.

În altă ordine de idei, Liviu Dragnea a fost solicitat să comenteze ştirea privind majorarea taxelor locale.

“Nu vreau să speriem lumea. Maximum 1%, 2% dintre aleşii locali îşi vor permite să mărească taxele. Ştiind că nu ai ce să scoţi din acele taxe, nu poţi să iei şi pielea de pe om, anul următor rămâi cu datorii şi nu poţi să plăteşti nimic”, a explicat Dragnea şi a adăugat că va comenta acest aspect când actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, întrebat dacă există posibilitatea să apară un eventual dosar de colaborare al lui Victor Ponta cu Serviciul de Informaţii Externe, Dragnea a răspuns:

“Victor Ponta nu are un asemenea angajament. Am auzit şi eu zvonul ăsta. Nu există acel angajament. Din moment ce nu există, cu ce să iasă? Facem un plagiat? Plagiem un dosar?” .

În ce priveşte numirea lui Victor Ponta în funcţia de premier, Dragnea a declarat că dacă  preşedintele “nu-l nominalizează pe Victor Ponta, apasă pe butonul nuclear ”. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG