Liviu Dragnea a cerut un control la instituţia care îl execută silit pe Năstase. Dragnea: „Conducerea ISC să răspundă la solicitări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea a solicitat ISC să trateze cu seriozitate deciziile justiţiei FOTO Adevărul

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, marţi, că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) trebuie să trateze cu seriozitate deciziile instanţei şi să le aplice cu rigurozitate, în contextul în care avocaţii fostului premier Năstase au arătat că acesta vrea să plătească parte din prejudiciul către ISC, însă instituţia nu a trimis numărul de cont.

„În cazul Năstase, ISC trebuie să aplice legea cu rigurozitate. Îi atenţionez să înceteze cu bâlbâielile şi să nu se joace cu decizia. Trebuie să pună în aplicare cu foarte mare atenţie sentinţa oricărei instanţe“, a spus Dragnea, referitor la banii pe care fostul premier trebuie să-i plătească ISC drept prejudiciu stabilit în dosarul „Trofeul calităţii“.

Vicepremierul Dragnea a mai arătat că nu poate răspunde în locul conducerii ISC la solicitări, deoarece acest lucru ar însemna că respectiva instituţie nu mai are conducere.

„Am înţeles că mai devreme, la un post de televiziune, un domn a afirmat că a trimis la ISC o solicitare să primească nişte răspunsuri pe acest caz şi se spune că ISC-ul ar fi răspuns să-l direcţioneze către mine. Eu transmit ISC-ului să înţeleagă că este în obligaţia acelei instituţii să răspundă la orice solicitări, pentru că, dacă ajung să răspund eu, înseamnă că acolo nu mai este conducere. Deocamdată, este conducere şi, dacă vor să mai rămână în continuare ca şi conducere, trebuie să aplice legea şi să nu se mai joace cu aceste subiecte sensibile“, a spus Dragnea.

Control dispus de vicepremierul Dragnea la ISC

Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut un control la Inspectorarul de Stat în Construcţii, urmând ca în perioada următoare rezultatele acestui control să devină publice. Dragnea a ţinut să sublinieze că acest control nu are nicio legătură cu dosarul fostului premier Adrian Năstase.

„Controlul dispus acum două săptămâni şi ceva acolo nu are legătură cu subiectul zilei, şi anume cazul Adrian Năstase, dar, din păcate, nici nu am semnale foarte bune din ceea ce se întâmplă în această acţiune de control. Urmează controale şi la Compania Naţională de Investiţii şi la ANL“, a precizat Dragnea.

Potrivit lui Dragnea, în cazul ISC este foarte posibil să fie luate „nişte măsuri foarte serioase şi drastice, care să aibă în vedere şi restructurarea fundamentală a instituţiei şi schimbarea statutului juridic“.

„Schimbarea conducerii s-ar putea să fie o măsură mult prea blândă şi foarte simplă, e insuficient. Când controlul va fi gata, o să vă prezint şi măsurile şi propunerile după ce le prezint premierului şi opiniei publice“, a mai spus vicepremierul.

ISC nu i-a răspuns lui Adrian Năstase la notificare

 Marţi, la judecarea cererii lui Năstase de eliberare înainte de termen, apărarea lui Năstase a arătat că răspunsul ISC la notificarea acestuia privind plata celor aproximativ 3,3 milioane de lei a fost că instituţia nu ar fi interesată de procedura executării voluntare, optând în continuare pentru executarea silită.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat luni că fostul premier vrea să dea aproximativ 3,3 milioane de lei Inspectoratului de Stat în Construcţii, în cadrul executării silite, dar instituţia nu a dat contul în care să fie viraţi aceşti bani.

Cazacu a spus că Năstase este pregătit în orice moment să achite aproximativ 3,3 milioane de lei Inspectoratului de Stat în Construcţii, după ce instituţia a obţinut în instanţă încuviinţarea începerii procedurii de executare silită pentru această sumă.

Avocatul a precizat că, în cadrul procedurii de executare silită, executorul judecătoresc are posibilitatea, dar şi obligaţia, să solicite mai întâi executarea voluntară. Cazacu a precizat că, până la acest moment, Adrian Năstase a transmis o adresă ISC prin care a arătat instituţiei că vrea să plătească integral suma de aproximativ 3,3 milioane de lei şi a cerut furnizarea unui număr de cont unde să poată fi viraţi banii.


 


 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €