Lista neagră a cabinetului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta în Parlament

Marți seară, Victor Ponta a anunțat miniștrii care vor face parte din cabinetul său. În ciuda promisiunilor de respectare a legii, de transparență și atitudine, propunerile lui Victor Ponta s-au dovedit a fi cel puțin neinspirate.

Propunerea lui Ponta pentru funcția de ministru delegat pentru strategii guvernamentale, Victor Alistar, este una dintre cele nefericite.

Majoritatea parlamentară fragilă de care se bucură USL coroborată cu neîncrederea românilor în deciziile luate peste capul lor din fotolii căptușite fac ca alegerea unei echipe guvernamentale rezistente să fie o treabă de chirurg politic.

Neatent, Victor Ponta l-a nominalizat pe Victor Alistar în cabinetul său fără a lua în calcul constatarea de incompatibilitate a Agenției Naționale de Integritate (ANI).

„Pisica moartă de la poarta guvernului, pe care Victor Ponta o înghite coaptă, este un alt Victor, Alistar. Personaj dubios, unsuros, cu probleme de incompatibilitate, acest Alistar e numit ministru delegat, o funcţie inventată pentru el, ocupându-se cu „strategii guvernamentale".

Compromisul gros făcut de V. Ponta mă face să mă gândesc la cum ar arăta un guvern Ponta după eventuala câştigare a alegerilor în noiembrie. Dacă acum cuvântul de ordine este „toleranţă zero pentru corupţie şi clientelism", căci USL are nevoie de voturi, atunci când vor avea puterea pe patru ani prin vot popular, Ponta şi ai săi vor da măsura şulfăriei şi combinăgelii de care sunt capabili", a explicat jurnalistul Cristian Tudor Popescu într-un comentariu în ziarul Gândul. Citeşte şi Victor Alistar, numirea care pătează cabinetul Ponta. Incompatibil până în august și acuzat de fals

Mizând pe experiență în detrimentul tinereții, pentru a-și exprima antagonismul față de portocalii până la capăt, Ponta a uitat că experiența duce cu sine un bagaj care atârnă de cele mai multe ori în detrimentul imaginii celui care îl poartă.

Ministrul propus pentru Educație este Corina Dumitrescu, rectorul Univerisității Creștine „Dimitrie Cantemir" și membru al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM).

Dincolo de evidenta incompatibilitate, pe care nu are sens să o luăm acum în discuție, având în vedere că a fost tolerată până acum, Corina Dumitrescu va avea de organizat examenul de bacalaureat. Toți elevii care vor să treacă examenul de maturitate trebuie să obțină minim 5 la probele examenului.

Victor Ponta ar trebui să știe, având în vedere că vrea înființarea a mii de locuri de muncă, în aceste șase luni, cât de important este Cv-ul pentru angajare.

Click pentru fotogaleria cu CV-ul Corinei Dumitrescu

Fără să bănuiască vreodată că va fi nominalizată la ministerul Educației, unde gramatica este importantă, Corina Dumitrescu și-a scris CV-ul, explicând că a terminat secția „reală" a unui oarecare liceu. Or, toate baremele de corectare ale exercițiilor de limbă română de la bac ne spun că secțiile liceelor (din cele mai vechi timpuri, până astăzi), nu se împart în „reale" și „imaginare", ci în secţii cu profil "real" sau "umanist". Citeşte şi Corina Dumitrescu acuzată de incompatibilitate și că a devenit notar fără examen

Umbra se abate și asupra ministrului propus la Comunicații, Dan Nica. El și autocarele sale pregătite l-au costat Internele în 2009. Nemaivorbind de acuzațiile că ar fi folosit „Doi și-un sfert" în interes personal sau dosarul „Poșta Română", în care este implicat. Citeşte şi Dan Nica, propus la Comunicații, este acuzat de corupție, abuz în serviciu și fraudarea alegerilor

Titus Corlățean, nominalizatul la Justiție, are și el bagajul său, fiind omul a cărui ascensiune rapidă se datorează în mare parte fostului premier Adrian Năstase, căruia i-a întors spatele cu prima ocazie. Citeşte şi Ministrul propus pentru Justiție, Titus Corlățean, a fost propulsat la vârf de Năstase

S-ar putea să ne amintim, așa cum sugerează în comentariul său, Cristian Tudor Popescu, că „dacă puterea în anii care urmează va fi a USL, s-ar putea să ne amintim cu nostalgie acest prim guvern Ponta ca fiind cel mai bun."

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct