Liderii ARD au semnat listele cu candidaţii pentru Parlament din 36 de judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Co-preşedinţii ARD, Aurelian Pavelescu şi Mihai Răzvan Ungureanu, au declarat marţi că s-au finalizat de semnat listele din 36 de judeţe, mai rămânând câteva circumscripţii şi Bucureştiul pentru a fi analizate, iar cel mai probabil până duminică se va finaliza acest proces.

Mihai Răzvan Ungureanu a susţinut că acţiunea Comisiei de Etică a ARD este ,,cât se poate de serioasă", afirmând că au mai rămasc câteva judeţe în discuţie, plus Bucureştiul. ,,Există discuţii foarte serioase şi foarte aplicate pe fiecare nume. Acţiunea Comisiei de etică a fost cât se poate de serioasă, discutăm în continuare fiecare nume şi fiecare listă. (...) Au mai rămas câteva judeţe în discuţie, plus Bucureşti. Eu cred şi nu cred că aş greşi, cred că duminică seara, cel puţin asta este poza momentului, duminică seara putem spune că listele sunt închise după calendarul pe care ni l-am fixat", a declarat preşedintele FC.

"Suntem foarte hotărâţi ca garnitura noastră de candidaţi să facă diferenţa, sper clară, între candidaţii pe care îi au adversarii noştri politici din USL şi candidaţii noştri", a completat el, vorbind despre activitatea Comisiei de etică.

Răspunzând la o altă întrebare, şi anume dacă au existat candidaturi propuse de FC care au fost respinse de Comisia de Etică, Ungureanu a evitat un răspuns clar, spunând că ,,ce vă pot spune, însă, pentru că nu vorbim în niciun fel despre niciunul dintre partidele alianţei, este că, în general, ARD o să vină cu nume foarte bune".

La rândul său, preşedintele PNŢCD a spus că s-au finalizat de semnat listele din 36 de circumscripţii, iar după părerea lui joi se va încheia procesul de verificare a tuturor listelor. ,,Singura declaraţie pe care o fac este că s-au finalizat de semnat 36 de circumscripţii. Joi se vor închide toate", a spus el.

Fiind întrebat dacă respingerile Comisie de Etică au fost întemeiate, Pavelescu a spus că nu, deoarece a fost dificil ca într-un timp foarte scurt să se facă o verificare temeinică a tuturor candidaţilor, mai ales că sursele de informare au fost ,,insuficiente". ,,Nu, din punctul meu de vedere nu au fost întemeiate (respingerile Comisiei de Etică n.r.) toate din motive de informare. A fost foarte dificil şi eu mulţumesc doamnei Macovei ( preşedinta Comisiei de Etică n.r.) pentru tot efortul pe care l-a făcut să verifice 470 de dosare. Dar a fost foarte dificil într-un timp foarte scurt să facă o verificare temeinică a tuturor, mai ales că sursele de informare, cele mai multe au fost din presă. Nu superficiale, ci insuficiente", a fost răspunsul lui.

El a mai spus că cei trei co-preşedinţi ai ARD au ,,discutat fiecare caz în parte şi multe dintre persoanele care au fost propuse sunt ok, îndeplinesc criteriile şi doamna Macovei este de acord cu unele dintre ele". Întrebat dacă au fost respinse persoane din PNŢCD, Aurelian Pavelescu a declarat că nu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online