Lider PNL: Moţiunea dezbătută astăzi aduce tot mai mult cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Andronache FOTO: Facebook

Gabriel Andronache, liderul deputaţilor PNL, a declarat că moţiunea dezbătută marţi aduce tot mai mult cu spusele personajelor lui Caragiale şi conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale.

„Vreau să cred că foarte puţini parlamentari dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură dezbătută astăzi au şi citit textul acesteia, sunt de acord cu el şi îl asumă”, a afirmat Andronache, spunând că dacă l-au citit, atunci „semnatarii se descalifică, atât profesional, cât şi politic”.

„Textul moţiunii de cenzură conţine numai sloganuri şi titluri asemănătoare celor utilizate la mitingurile electorale. Jos Guvernul şi atât! Fără argumente temeinice, fără motive pentru a fi depusă, moţiunea dezbătută astăzi aduce tot mai mult cu spusele personajelor politice ale lui Caragiale”, a spus Andronache. 

Liderul deputaţilor PNL a vorbit despre „mai multe neadevăruri” cuprinse în moţiunea de cenzură. 

„Spun autorii moţiunii că Guvernul Cîţu este vinovat pentru creşterea preţurilor în anul 2021. Dacă ar fi dat cel puţin un semn de onestitate, atunci autorii moţiunii ar fi recunoscut că inflaţia afectează toate statele din Uniunea Europeană, nu numai România. Trăim vremuri cu totul deosebite, atât din punct de vedere sanitar, cât şi din punct de vedere economic, însă nimeni nu va reuşi să detroneze guvernele PSD la capitolul creşterii de preţuri, în perioade favorabile din punct de vedere economic. (...)

Nu aş vrea să trec peste o acuzaţie care, în fapt, este un auto-denunţ colectiv al parlamentarilor PSD. Mă refer la acuzaţiile cu privire la slaba absorbţie a fondurilor europene. Semnatarii moţiunii mizează pe faptul că populaţia ar fi uitat eşecul total al guvernelor PSD în materia proiectelor finanţate din fonduri europene. Că până în anul 2020 nici nu s-au atins de banii gratuiţi puşi la dispoziţia României de Uniunea Europeană. Dar oamenii nu uită că un fost prim-ministru PSD a lămurit poporul de ce fondurile europene nu manifestau un interes deosebit pentru socialişti, şi anume pentru că aceste resurse financiare trebuie justificate până la ultimul leu!”, a transmis liberalul.

Nu în ultimul rând, Gabriel Andronache a subliniat că „a lăsa România fără Guvern cu puteri depline” în plin val patru, în momentul în care se decide majorarea salariului minim şi atunci când trebuie să fie demarată implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă „este dovada supremă a nepăsării pentru interesele esenţiale ale românilor şi de lipsă de responsabilitate”.

„Personal, nu am identificat niciun motiv pentru care ar trebui ca Parlamentul să retragă încrederea acordată Guvernului condus de domnul  Florin Cîţu. În acest sens, vă asigur că parlamentarii Partidului Naţional Liberal susţin Guvernul României, ca manifestare de voinţă politică responsabilă şi pentru a asigura dezvoltarea României”, a conchis Andronache. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur