Liberalii lui Tăriceanu se asociază cu PSD în noul USL - USLR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii grupaţi în jurul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-au reunit vineri şi sâmbătă la Parlament în primul Congres al Partidului Liberal Reformator, formaţiune rezultată din colaborarea fundaţiei lui Tăriceanu cu Partidul Naţional al Mediului. La eveniment a fost prezent şi premierul Victor Ponta, care a anunţat că, alături de PLR, doreşte continuarea proiectului USL.

Congresul Partidului Liberal Reformator s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la Palatul Parlamentului, iar la eveniment au participat şi liderii PSD-PC-UNPR. În urma reuniunii, PLR a adoptat noul Statut al partidului, similar în mai multe puncte cu cel al PNL, inclusiv în ce priveşte denumirea forurilor de conducere. PLR mai are foruri interne de tipul Ligii Aleşilor Locali, comisii de specialitate, organizaţii de tineret şi de studenţi, de asemenea similare cu ale PNL.

Călin Popescu Tăriceanu a fost ales preşedinte al PLR, cu majoritate de voturi.  De asemenea, au fost aleşi membrii Biroului Politic Central al formaţiunii, din care fac parte, în calitate de vicepreşdinţi, inclusiv foştii miniştri din Guvernul Ponta II, Radu Stroe şi Andrei Gerea, dar şi alţi foşti parlamentari PNL.

La rândul lui, fostul vicepremier Daniel Chiţoiu a fost ales secretar general al formaţiunii. Noul partid a început deja strângerea de semnături pentru candidatura la prezidenţiale a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Noul USL

Senatorul Sorin Ilieşiu, ales vicepreşedinte al noii formaţiuni, a declarat sâmbătă că PLR va continua colaborarea cu PSD în vederea "continuării proiectului USL", iar numele viitoarei alianţe va fi Uniunea Social Liberală Reformatoare - USLR.

La rândul lui, premierul Victor Ponta, prezent în prima zi a Congresului, le-a transmis celor prezenţi că doreşte continuarea proiectului USL şi i-a acuzat pe membrii PNL de trădare.

„Dacă eu voi fi preşedinte, vreau ca dumneavoastră să fiţi alături de PSD, de UNPR, de PC în acel efort şi proiect comun până în 2016 de a pune în aplicare ceea ce oamenii au votat în 2012 şi acea idee în care au crezut atât de mult, şi anume USL“,  le-a spus Ponta celor prezenţi la eveniment.

Totodată, el a ţinut să le mulţumescă în mod special lui Tăriceanu, Chiţoiu şi Silaghi care au lucrat alături de el şi de social-democraţi la programul economic al USL.

„Le mulţumesc şi celor care sunt azi aici şi care erau prezenţi în Parlament pe 27 aprilie 2012, când împreună am reuşit să dăm jos Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, de acum o săptămână sau două - un alt liberal. Nu liberal, penelist. Şi încep să înţeleg distincţia“, a mai spus Ponta, ironic.

Citeşte şi:

Tăriceanu, mire pentru PSD

Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Partidului Liberal Reformator, un partid care, pe hârtie, nu există. Altfel spus, fundaţia pe care Tăriceanu a reuşit, în cele din urmă, să o înfiinţeze, secondat de alţi foşti iluştri liberali precum Radu Stroe, Daniel Chiţoiu sau Andrei Gerea, a înghiţit pe nerăsuflate un dumicat lejer: Partidul Naţional al Mediului, înfiinţat în 2013, cu sediul într-un apartament din Braşov.

UPDATE Congresul PLR, ziua a doua. Tăriceanu, ales preşedinte al partidului

Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR) şi-a ales sâmbătă conducerea. Unic candidat, Călin Popescu Tăriceanu a fost votat preşedintele partidului, însă a avut parte şi de 16 voturi împotrivă. De asemenea, a fost aleasă şi structura de conducere, formată din 19 vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Biroului Politic Central. Fostul ministru Daniel Chiţoiu, propus pentru funcţia de secretar general.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului