Liberalii lui Tăriceanu îşi negociază portofoliile în Guvern. Cine sunt favoriţii şi ce ministere ar putea conduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu FOTO Adevărul

Parlamentarii liberali din subordinea lui Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit, la Parlament, pentru a discuta posturile pe care le vizează în Guvernul Ponta IV. În urma negocierilor din partid, Tăriceanu îi va înainta propunerile premierului Victor Ponta.

Liberalii conduşi de Călin Popescu Tăriceanu s-au reunit, la Parlament, pentru a negocia împărţirea ministerelor din Guvernul Ponta IV, după ieşirea UDMR de la guvernare. Potrivit unor surse, favoriţii pentru posturile ministeriale sunt Andrei Gerea, Graţiela Gavrilescu, dar şi Daniel Barbu.

PLR ar dori comasarea ministerelor Economiei, IMM-urilor şi Energiei într-unul singur, care ar putea fi condus de Andrei Gerea. De asemenea, Barbu ar putea prelua portofoliul Educaţiei sau Culturii. Gavrilescu este varianta vehiculată în cazul în care PSD cedează Ministerul Transporturilor, condus în prezent de Ioan Rus.

De asemenea, liberalii lui Tăriceanu iau în calcul şi Ministerul Finanţelor, unde l-ar putea propune pe deputatul Nicu Marcu.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Antena 3, că deşi se discută mai multe variante, cel mai probabil parlamentarii din grupul liberal-conservator vor ocupa doar două fotolii ministeriale la Palatul Victoria.

Citeşte şi:

Se împart fotolii la Palatul Victoria. Cine va face parte din Guvernul Ponta 4

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit ieri cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul său de la Palatul Victoria, pentru a discuta despre structura noului guvern, în contextul cooptării la guvernare a liberalilor grupaţi în jurul fostului premier. Tăriceanu vizează ministerele Economiei şi Finanţelor, conduse, în prezent, de Constantin Niţă, respectiv de Ioana Petrescu.

Surse: S-au făcut jocurile pe dreapta. Teodor Atanasiu va fi noul preşedinte al PNL. Ce ne spune trecutul său

Teodor Atanasiu îi va urma lui Klaus Iohannis în fruntea marelui PNL, potrivit unor surse din partid. Atanasiu le-a luat faţa lui Ludovic Orban, Dan Motreanu şi Alinei Gorghiu, ceilalţi lideri ai liberalilor care râvneau la copreşedinţia marelui partid de dreapta. Atanasiu are un trecut tumultuos, presărat cu scandaluri, trădări şi fapte cu iz penal.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model