Legea referendumului, adoptată de Cameră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 187 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.

Proiectul schimbă condiţia de validare a referendumului de demitere a preşedintelui din întrunirea votului majorităţii alegătorilor înscrişi în listele electorale în votul majorităţii celor prezenţi la urne.

Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanţii PDL, la momentul dezbaterilor, liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, precizând, luni, că USL încearcă să impună un regim diferenţiat de demitere a aleşilor, în condiţiile în care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot fi demişi cu jumătate plus unu din cei înscrişi în listele electorale.

"Propunerea dumneavoastră nu are decât un singur sens, vreţi să declanşaţi prodecura de suspendare a preşedintelui (...) Dacă o facem numai şi numai de dragul de a ne răzbuna pe cineva, roata istoriei se întoarce", a spus Toader.

Pe de altă parte, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a susţinut că "în momentul în care preşedintele României este ales cu jumătate plus unu din cei prezenţi la vot, la fel trebuie să şi plece".

"E o vorbă românească, că de ce ţi-e teamă nu scapi, probabil că dumeavoastră nu o să scăpaţi, o să scăpăm noi de Traian Băsescu", le-a spus Nicolăescu democrat-liberalilor prezenţi la dezbateri.

La şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine