Kover: Extrema dreaptă s-a întărit în toată Europa în ultimii zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizita lui Laszlo Kover în România a provocat controverse

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, miercuri, la Odorheiu Secuiesc, că în ultimul deceniu extrema dreaptă s-a întărit în toată Europa, nefiind un fenomen specific Ungariei, şi a dat exemplul unei formaţiuni din Olanda şi al unor incidente împotriva evreilor, în Franţa.

Kover a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută în municipiul Odorheiu Secuiesc, cum comentează articolele din presa internaţională potrivit cărora în Ungaria se constată o revenire a extremei drepte şi o intensificare a acţiunilor antisemite.

"Dacă vorbim de media liberală din Europa Occidentală, trebuie să vă spun că din rea credinţă face ceea ce face şi, până la urmă, nu are informaţiile corecte legat de Ungaria. Ne întâlnim şi acasă, în Ungaria, cu răutăţile mass-media liberale. Nu vreau să fiu preocupat cu aceste medii, dar trebuie să recunosc că fac foarte mult rău ţării mele. Trebuie să recunosc că sunt semne despre prezenţa extremei drepte şi a unor idei despre care aţi vorbit, dar trebuie să subliniez, cu regret de altfel, că nu este nimic special unguresc în acest lucru", a declarat Kover Laszlo.

Preşedintele Parlamentului de la Budapesta a afirmat că extrema dreaptă s-a întărit în ultimul deceniu în toată Europa, nu numai în Ungaria, ci şi în state precum Olanda sau Franţa.

"Extrema dreaptă în toată Europa s-a întărit în ultimii zece ani. Există mişcări cu ideologii antisemite, alţii cu xenofobie sau chiar sunt unele mişcări în Europa care sunt anti-islamice. Vă reamintesc faptul că acum, în Olanda, o formaţiune de extremă dreapta a sprijinit guvernul minoritar de stânga liberal, care are un program care este împotriva forţei de muncă ce vine din Europa Centrală şi de Est către Olanda. Asta înseamnă că este o poziţie extremistă, care vine împotriva Ungariei, a României şi a altor state din această regiune. Acum câteva zile au fost ucişi evrei în Franţa, au fost bătuţi evrei în Franţa, dar nimeni în Ungaria nu a scris că Franţa ar fi o ţară antisemită", a afirnat Kover Laszlo.

Întrebat cum comentează protestele Uniunii Cadrelor Didactice din Ungaria faţă de introducerea în curricula şcolară a scriitorilor Nyiro Jozsef şi Wass Albert, Kover a afirmat că ei nu ar fi fost cuprinşi în programa şcolară dacă ar fi scris împotriva umanităţii.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele