Klaus Iohannis, ţinta ironiilor şi a atacurilor în mediul online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, preşedintele României. FOTO Presidency.ro

Decizia lui Klaus Iohannis de a amâna consultările cu partidele pentru a găsi o majoritate care să susţină un prim-ministru şi criticile în rafală la adresa formaţiunilor care l-au demis pe Florin Cîţu au făcut din şeful statului ţinta atacurilor şi ironiilor pe pagina sa de Facebook. În mai puţin de 24 de ore, Iohannis a strâns peste 31.000 de comentarii şi aproximativ 33.000 de reacţii, unele şi de la vedete din showbiz.

„Trist, dar adevărat! Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de azi este «criză». (...) Trebuie să găsim o soluţie pentru că România trebuie guvernată şi este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor. Pentru a da timp partidelor să se întrunească în forurile interne şi să vină cu o abordare matură, voi convoca consultări săptămâna viitoare”, a fost mesajul publicat de Iohannis pe Facebook, în urma intervenţiei de marţi seară.

Comentariile şi reacţiile au început să curgă într-un ritm alert. Majoritatea mesajelor au fost atacuri la persoană sau ironii la adresa şefului statului, iar acestea au fost lăsate de influenceri, personalităţi din mediul academic, politicieni sau persoane din showbiz. „«Trist, dar adevărat»: preşedintele Iohannis n-a priceput nimic. Cine oare i-a scris discursul inept pe care l-a citit de pe prompter cu obişnuitele lui pauze comice?”, i-a scris pe pagina personală a şefului statului Theodor Paleologu, fost ambasador şi candidat la prezidenţiale. De asemenea, „magicianul” Robert Tudor, cunoscut în showbiz pentru numerele de magie de la „Românii au talent”, i-a scris scurt şi la obiect: „Nici măcar eu nu vă pot ajuta dom’ preşedinte”. Mesajul ironic al lui Robert Tudor a strâns în câteva ore peste 15.000 de reacţii.

Printre toate comentariile negative la adresa preşedintelui, a fost publicat şi unul de susţinere, cel al Marei Mareş, şefa TNL: „Felicitări, domnule preşedinte!”, a fost mesajul scurt al fostei deputate. Imediat, Mara Mareş a fost întrebată, ironic, dacă Florin Cîţu i-a spart contul de Facebook.

Iohannis revine cu precizări

Aflat în Slovenia pentru reuniunea Consiliului European, şeful statului a venit cu precizări pentru reacţia sa de temporizare a negocierilor politice şi a chemării la consultări, fiind indicat faptul că formaţiunile din Parlament sunt pe poziţii total diferite. „Au venit unii să ne spună că probabil nu se prezintă la consultări. Da, probabil dumnealor au dărâmat un guvern şi habar nu au ce o să se întâmple după aceea, deci nu vin la consultări. Alţii au ţopăit pe acolo strigând că vor să suspende preşedintele. Nu văd ce ar rezolva suspendarea preşedintelui în relaţia dintre partide, dar cu siguranţă ar crea circ şi probabil despre asta vorbim, vor doar circ. Alţii au venit în faţa microfoanelor cu texte ca şi cum acum prima dată s-ar inventa coaliţia şi nu ei ar fi fost cei care au detonat coaliţia şi au dus la căderea Guvernului”, a declarat Klaus Iohannis. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani