Klaus Iohannis: Sper să prind vremea când nu se va mai practica traseismul politic. Probabil se va ţine cont de cuvântul meu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri din nou că este împotriva traseismului politic de orice fel, după ce i-a fost atras atenţia că PNL a făcut mai multe transferuri de la PNL. Şeful Statului a adăugat apoi că „probabil se va ţine cont (n.red: de cuvântul preşedintelui) din ce în ce mai mult”.

„Eu reiterez ce am mai spus. Sunt împotriva traseismului politic. Ba mai mult, am avut diferite întâlniri şi cu foşti colegi din PNL şi le-am spus acest lucru. Cazuri punctuale au apărut şi trebuie să spun încă o dată. Eu sunt împotriva traseismului politic şi sper să prind vremea în politica românească când traseimul nu se mai practică”, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă.

Întrebat apoi de ce nu se ţine cont de cuvântul şi autoritatea sa în interiorul PNL, şeful Statului a afirmat că speră ca PNL să dea un exemplu pozitiv.

„Probabil se va ţine cont din ce în ce mai mult. Cel puţin asta ar fi speranţa mea. Cal cel ma important partid de pe scena politică să dea un exemplu demn de urmat şi în acest domeniu”, a relatat Iohannis.

La insistenţele reporterului Adevărul privind tema traseismului, liderul de la Cotroceni a explicat că deşi este împotriva fenomenului, nu poate merge să le comande liberalilor pe cine să pună sau nu pe listele pentru parlamentare. 

„Sunt împotriva traseismului. Acest lucru l-am spus şi public şi colegilor şi colegelor din PNL. În consecinţă ei vor avea o abordare când se pregătesc de alegeri. În calitatea de preşedinte al României nu pot să merg să spun pe cine să pună sau nu pe listă”, a conchis Klaus Iohanni.

Vezi şi: Iohannis cere PSD să nu mai depună o nouă moţiune de cenzură: Încetaţi jocurile cinice. PSD nu îşi poate stăpâni setea de putere

Iohannis, despre accidentul lui Lucian Bode: Nu e bine să te grăbeşti. Se vede nevoia dezvoltării infrastructurii

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului