Klaus Iohannis se întâlneşte joi cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita are scopul de a întări conctactele bilaterale româno-sârbe şi „caracterul foarte bun” al relaţiilor dintre Bucureşti şi Belgrad.

Klaus Iohannis se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele sârb Aleksandar Vučić, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la Bucureşti ca răspuns la invitaţia preşedintelui României. Printre principalele teme de discuţie se vor număra şi mijloacele de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, economic şi sectorial, dar şi aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, se  arată în comunicatul de presă emis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Serbia „vor aborda totodată, în cadrul întâlnirii, problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul <<Kosovo>>”, a mai precizat sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG