Klaus Iohannis: Planeta noastră are resurse finite. Astronomia ne dă speranţa unui viitor de descoperiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa cercetării şi cunoaşterii şi l-a felicitat pe Dumitru Prunariu, primul român ajuns în spaţiu, dar şi pe elevii olimpici ai României, într-un mesaj transmis luni în deschiderea festivalului AstroFest, eveniment dedicat Zilei Astronomiei.

„Domnule Prunariu, sunteţi un deschizător de drumuri autentic, primul român care a zburat în spaţiu. La mulţi ani, cu ocazia celor 40 de ani de la acel moment istoric! Este admirabilă perseverenţa de a vă dedica întreaga carieră atât cercetării şi explorării spaţiului, cât şi misiunii de a-i ajuta pe tineri şi societatea în ansamblu să conştientizeze importanţa acestui domeniu. În acest sens, contribuţiile dumneavoastră la dezvoltarea colaborărilor României cu partenerii internaţionali sunt de o însemnătate deosebită”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, adresându-se lui Dumitru Prunariu, prezent la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni.

„Astronomia este nu doar una dintre cele mai vechi ştiinţe ale umanităţii, dar este şi unul dintre cele mai provocatoare domenii ale gândirii şi cercetării. Planeta noastră are resurse finite şi suntem mereu într-o cursă cu noi înşine pentru a le gestiona cât mai eficient. Astronomia ne dă însă speranţa unui viitor de descoperiri care să aprofundeze cunoaşterea universului şi, implicit, a lumii noastre, în ultimele decenii multiplicându-se demersurile europene şi internaţionale privind explorarea paşnică a spaţiului”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mărturisit că astronomia este un domeniu care l-a pasionat întotdeauna şi despre care se informează permanent. 

„Vreau să îi felicit, în mod special, pe elevii olimpici internaţionali la astronomie şi astrofizică, prezenţi astăzi aici, care duc mai departe flacăra acestei ştiinţe în România. În spatele excelentelor voastre rezultate stă o pasiune pe care vă încurajez să o aveţi şi în continuare”, le-a transmis şeful statului elevilor prezenţi la Cotroceni.

El l-a nominalizat pe tânărul Gabriel Cristian Neagu, care a descoperit mai multe stele variabile. Şeful statului consideră că performanţele acestui tânîr sunt „remarcabile dovezi ale legăturii dintre pasiune şi performanţa în cercetare”. 

„Promovarea astronomiei nu ar fi posibilă fără cei care depun constant eforturi şi dăruire în sprijinul alfabetizării ştiinţifice”, a arătat Klaus Iohannis. Preşedintele menţionat în context pe scriitorul Alexandru Mironov şi echipa revistei „Ştiinţă şi Tehnică” pentru că „au rămas consecvenţi în acest demers”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”