Klaus Iohannis păstrează distanţa faţă de puciul din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă încercarea de lovitură de stat din Turcia, dar, în acelaşi timp, le cere liderilor politici de la Ankara să respecte democraţia şi drepturile omului

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit, marţi, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre concluziile summitului NATO de la Varşovia, dar şi despre criza politică din Turcia. Preşedintele Klaus Iohannis, la fel ca restul liderilor europeni, a avut o relaţie echilibrată faţă de lovitura de stat eşuată de la Ankara: nu este de acord cu răsturnarea unor politiceni prin forţa armelor, dar nici cu pedeapsa cu moartea aplicată vinovaţilor. „Ca membru NATO, România este interesată de asigurarea securităţii şi stabilităţii în regiune, precum şi de respectarea spiritului democraţiei şi statului de drept. România s-a poziţionat foarte clar faţă de tentativa de lovitură de stat, condamnând acţiunile împotriva ordinii constituţionale şi a instituţiilor democratice din Turcia“, a spus Klaus Iohannis.  „Sunt convins că partenerii noştri turci sunt conştienţi de importanţa pe care o au în acest sens, respectarea instituţiilor şi valorilor democratice, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“, a adăugat şeful statului, în contextul în care preşedintele Recep Erdogan a anunţat că Turcia ar putea să-i execute pe cei care au orchestrat lovitura de stat.

De asemenea, directorii serviciilor secrete l-au informat pe şeful statului că, în pofida atacurilor teroriste care au împânzit Europa, ţara noastră se află, încă, pe harta siguranţei.  „În condiţiile multiplicării atentatelor în Europa, şi mă gândesc aici, sigur, la evenimentele tragice din Franţa şi din Germania, a fost prezentată o evaluare a stării de securitate a României din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor de natură teroristă. Am fost asigurat de toate instituţiile statului cu responsabilităţi în materie că nu există, în acest moment, raţiuni care să determine necesitatea ridicării nivelului de alertă teroristă mai sus de unde este acum, la «Albastru-precaut»“, a dat asigurări Klaus Iohannis.

De anul viitor avem brigada NATO
La finalul şedinţei CSAT, şeful statului a vorbit şi despre brigada multinaţională NATO care va fi înfiinţată pe teritoriul României. „Suntem destul de ambiţioşi şi militarii noştri au propus martie sau aprilie ca şi perioadă de constituire a acestei brigăzi multinaţionale“, a anunţat Iohannis. Ce state vor trimite militari în România? „Avem deja răspunsuri favorabile, fără să se fi concretizat decât la unele, de la cel puţin şase aliaţi. Doi dintre ei au declarat deja foarte clar cum participă, este vorba despre Polonia, care a spus că trimite o companie, şi despre Bulgaria, care a spus că trimite în jur de 400 de militari în această brigadă. Dar sunt şi alţii care sunt interesaţi şi avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea, în concluzie, suficienţi militari de la mai mulţi aliaţi pentru această brigadă“, a spus Iohannis. În total, brigada multinaţională va avea în jur de 5.000 de militari, dintre care aproximativ 2.000 vor fi români.

Cât despre flota comună la Marea Neagră, alături de Turcia şi Bulgaria - un alt obiectiv pe care România l-a susţinut la summitul de la Varşovia - preşedintele a fost mult mai expeditiv. „Aşteptăm propunerile structurilor de planificare ale Alianţei în ceea ce priveşte Marea Neagră“, a spus Iohannis. Dar, în contextul în care Turcia se apropie tot mai mult de Rusia, iar premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că-şi doreşte „iahturi, nu nave“ în Marea Neagră, proiectul unei flote comune pare tot mai greu de pus în practică.

Tobă, singurul absent
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a lipsit de la şedinţa CSAT, pe motiv că este plecat în concediu. Decizia lui Tobă este cu atât mai surprinzătoare cu cât premierul Dacian Cioloş le-a cerut tuturor miniştrilor să nu-şi ia vacanţă în această vară.

Am fost asigurat că nu există, în acest moment, raţiuni care să determine ridicarea nivelului de alertă teroristă mai sus de unde este acum. Klaus Iohannis, preşedinte
Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete