Klaus Iohannis, mesaj pentru Olaf Scholz, noul cancelar al Germaniei: Aştept colaborarea pe viitor în Consiliul European şi la nivel bilateral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat, miercuri, pe Olaf Scholz, ales al nouălea cancelar al Germaniei şi a transmis că aşteaptă cu nerăbdare colaborarea cu acesta pe viitor în Consiliul European, cât şi la nivel bilateral.

„Felicitări Olaf Scholz pentru alegerea în funcţia de cancelar federal. Aştept cu nerăbdate viitoarea noastră colaborare în Consiliul European şi cea la nivel bilateral”, a scris Klaus Iohannis, miercuri pe Twitter.

Social-democratul Olaf Scholz a fost ales cancelar miercuri, la două luni şi jumătate după alegerile legislatve din Germania, de către deputaţi, readucând astfel forţele de centru-stânga la putere şi punând capăt celor 16 ani ai erei Merkel, relatează AFP.

Partidul Social Democrat (SPD) al lui Scholz, cea mai importantă forţă politică germană în urma alegerilor legislative, deţine o majoritate confortabilă de 206 mandate - împreună cu cei doi parteneri de coaliţie, Verzii (118 mandate) şi Partidul Liberal Democrat (FDP, 92 de mandate).

Acest vot marchează retragerea Angelei Merkel după patru mandate de cancelar care, dacă ar ma fi rămas în fotoliu încă nouă zile ar fi bătut recordul de longevitate al lui Helmut Kohl (1982-1998).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”