Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: Vaccinarea poate reuni familiile despărţite de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, care se sărbătoreşte în ultima duminică din luna mai. Acesta a spus că vaccinarea este soluţia prin care putem opri pandemia şi că ea poate reuni familiile despărţite de criza COVID-19.

În mesajul transmis de şeful statului, acesta a vorbit de oamenii care s-au întors acasă din cauza pandemiei, unii dintre ei chiar de tot, dar şi de familiile care au rămas despărţite o vreme îndelungată.

Acesta precizează că vaccinarea este soluţia prin care putem reveni la normalitate, ne putem revedea rudele şi putem fi alături de cei dragi.

Redăm mai jos mesajul integral al preşedintelui, transmis de Administraţia Prezidenţială:

„Dragi români de pretutindeni, din ţară şi din străinătate,

Sărbătorim în ultima duminică a lunii mai Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi specială, dedicată diasporei.

Vă purtăm în gând pe toţi cei care sunteţi departe de casă şi de cei dragi şi ştim cât de dificil v-a fost în acest ultim an de grea încercare, în care, din cauza pandemiei, au fost necesare măsuri speciale de protecţie. Vă mulţumesc tuturor pentru responsabilitatea de care aţi dat dovadă şi solidaritatea pe care aţi manifestat-o faţă de cei rămaşi în ţară.

În timpul gravei perioade pandemice, mulţi români din străinătate s-au întors, nu numai cu gândul, în ţara natală, unii revenind temporar sau chiar definitiv acasă.

Multe alte familii au fost însă despărţite din cauza contextului epidemiologic, dar vaccinarea împotriva COVID-19 ne oferă acum posibilitatea să punem capăt pandemiei şi să ne reluăm toate activităţile în siguranţă, să putem călători din nou pentru a ne reuni cu cei dragi.

Depăşirea crizei sanitare ne va permite să ne concentrăm toate eforturile asupra unui obiectiv de o însemnătate fundamentală: construirea României post-pandemice. Beneficiind de fondurile europene care vor facilita investiţii masive în toate domeniile, ţara noastră va intra într-un amplu proces de dezvoltare şi reforme. Avem nevoie de talentul şi competenţa tuturor românilor pentru a clădi împreună o ţară prosperă, care oferă oportunităţi şi şanse reale tuturor, o ţară în care concetăţenii noştri plecaţi peste graniţe să revină cu bucurie.

La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!”

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort