Klaus Iohannis, întâlnire cu preşedinta Republicii Moldova. Şeful statului susţine parcursul european al ţării şi sprijină reformele promovate de Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis. FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul întrevederii cu Maia Sandu, mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedinta Republicii Moldova şi a transmis că România va continua să sprijine parcursul european al ţării.

UPDATE-  Administraţia prezidenţială a transmis că în cadrul întrevederii cu preşedinta Maia Sandu, Klaus Iohannis a avut un mesaj ferm de susţinere pentru reformele promovate de aceasta, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

„Totodată, Preşedintele României a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19”, mai indică sursa menţionată.

Maia Sandu i-a mulţumit şefului statului Klaus Iohannis pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19.De asemenea, aceasta a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic şi european.

„Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce priveşte proiectele bilaterale de importanţă strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european”, conchide sursa amintită. 

Ştirea iniţială:

Administraţia Prezidenţială a anunţat că şeful statului, Klaus Iohannis se întâlneşte cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, marţi, la Palatul Cotroceni, de la ora 17.30

Întânirea celor doi şefi de stat are loc după vizita preşedintelui Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde a declarat că alegerile parlamentare anticipate care urmează să aibă loc în Republica Moldovă dau şansa unei schimbări a personajelor politice şi pot asigura restabilirea încrederii dintre oameni şi stat.

„Transformările autentice necesită o puternică voinţă politică. Şi această voinţă politică pentru reformă este prezentă astăzi în Moldova”, a mai spus preşedintele Republicii Moldova la Consiliul Europei. 

Klaus Iohannis a fost primul preşedinte primit de Maia Sandu la Chişinău la finalul lunii decembrie. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut atunci mai multe promisiuni celor din Republica Moldova, printre acestea fiind doze de vaccin anti-Covid-19, ajutor medical, dar şi sprijin pentru fermieri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două