Klaus Iohannis îl primeşte astăzi pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, aflat în vizită oficială în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Berset FOTO EPA-EFE

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia omologului român.

Ceremonia primirii oficiale este programată la ora 10.30, iar la ora 12.00 cei doi preşedinţi vor susţine o declaraţie de presă comună.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE, precum şi teme regionale, informează Administraţia prezidenţială.

Vizita în România se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Astfel, discuţiile se vor concentra şi asupra relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura, cu acest prilej, partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii, precizează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța