Klaus Iohannis critică declaraţiile controversate ale premierului maghiar şi cere explicaţii UDMR: Să spună dacă au fost de acord cu conţinutul discursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României a transmis că se delimitează de ideile vehiculate de premierul maghiar, la şcoala de vară de la Băile Tuşnad, privind amestecul de rase şi anti-UE. Klaus Iohannis solicită explicaţii UDMR pe această temă, dată fiind prezenţa miniştrilor Uniunii la evenimentul la care a participat Viktor Orban.

"Este greşit, e o eroare majora şi e inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, care a dus la cea mai teribilă catastrofă a secolului 20, Al Doilea Război Mondial. E la fel de regretabil că un demnitar european vine pe scena publică cu un discurs antieuropean. E  eronat, indiferent unde s-ar afla aceasta scenă. Că această scenă s-a aflat în Transilvania, e o problemă pentru noi. Între timp, e adevărat ca premierul Orban, pe o altă scenă, în Viena, a încercat să retragă într-un fel afirmaţiile sau să le reinterpreze, ceea ce e un semn că şi-a dat seama că aşa ceva nu merge în Europa", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele României a transmis că se disociază de ideile vehiculate de Viktor Orban la Băile Tuşnad. De asemenea, şeful statului a cerut explicaţii din partea UDMR pe această temă, dată fiind prezenţa miniştrilor Uniunii la evenimentul la care a participat premierul maghiar.

"Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR fiindcă la acel eveniment a fost prezenta o parte semnificativă din conducere şi miniştrii UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs, pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că trebuie să existe o discuţie clarificatoare, inclusiv în coaliţia de guvernare. Pe de altă parte, nu-şi doreşte nimeni în România să provoace o criză guvernamentală pentru că un înalt demnitar străin a avut un discurs eronat, dar nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse, cum nu putem să ne facem că acele spuse nu au fost aplaudate", a afirmat preşedintele.

Kelemen, reacţie în presa maghiară

Kelemen Hunor, lider UDMR şi vicepremier în guvernul României, nu a oferit niciun punct de vedere publicaţiilor din România, însă a explicat pentru site-ul maghiar Maszol că afirmaţiile făcute de Orban reprezintă o chestiune culturală: „Dacă aş putea spune aşa, este o chestiune de inimă” , a precizat acesta, potrivit Digi24.

Politicianul consideră că discursul premierul maghiar a fost scos din context, dorindu-se în mod deliberat să fie pusă o etichetă de fascist şi rasist liderului din Ungaria.

Referitor la discuţiile în Coaliţie pe acest subiect, solicitate de liderul PSD, Kelemen Hunor a afirmat: "Dacă asta propune, despre asta vom vorbi, sunt pregătit pentru orice discuţie politică, politică filosofică, ideologică, dezbatere în orice moment. Întrebarea este care este scopul nostru cu ea. Dacă discutăm despre acest lucru şi cetăţenii români trăiesc mai bine, să fie mai în siguranţă sau poate mai fericiţi, atunci are sens. Apropo, toate eforturile intelectuale, dezbaterile au sens. Nu ne ferim de acest lucru", a declarat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a participat în calitate de invitat la discursul susţinut de premierul maghiar în România. Declaraţiile făcute de acesta au stârnit un val de reacţii critice în România, dar şi în vestul Europei. 

„Noi, ungurii, nu suntem o rasă mixtă şi nici nu vrem să devenim”, a declarat Viktor Orban în discursul susţinut sâmbătă la Băile Tuşnad, menţionând că ţările unde europenii şi non-europenii se amestecă „nu mai sunt naţiuni”. De asemenea, discursul şefului Executivului maghiar a conţinut şi critici la adresa UE.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile