Klaus Iohannis a promulgat modificările aduse legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, modificările aduse legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială.

Este vorba despre Legea privind completarea art. 49 din Legea nr. 129/2019. Potrivit noului act normativ, dispoziţiile din legea ce este completată „se aplică şi infracţiunilor de spălare a banilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de către o persoană juridică română chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită".

Prezenta lege transpune dispoziţiile din Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 12 noiembrie 2018.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie