Klaus Iohannis a promulgat Legea carantinei şi izolării. De când intră în vigoare şi ce modificări aduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul pentru promulgarea Legii carantinei, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Legea care va da Guvernului din nou pârghii legale să blocheze externările persoanelor infectate cu COVID-19 intră în vigoare de marţi.

Noua lege intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Astfel, noile pârghii ale Guvernului vor intra în vigoare de marţi. Legea carantinei şi izolării a fost adoptată miercurea trecută în Senat.

Cele mai importante prevederi ale proiectului iniţiat de Guvern şi modificat de PSD în Parlament:

1. O persoană asimptomatică, dar depistată pozitiv cu coronavirus, va fi internată obligatoriu în spital timp de 48 de ore. În cazul în care starea sa nu se agravează, poate fi ulterior externată şi izolată la domiciliu încă 12 zile. Pe baza recomandării medicului, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) este instituţia care decide dacă o persoană  necesită internarea timp de 14 zile sau dacă poate fi izolată la domiciliu. În cazul în care DSP hotărăşte că o persoană asimptomatică trebuie să rămână în continuare în spital, pentru că reprezintă un pericol sanitar, persoana în cauză poate contesta decizia în instanţă. Judecătorii vor trebui să soluţioneze cauza cu celeritate. De asemenea, o persoană asimptomatică poate opta - pentru mai multă siguranţă - să rămână în spital chiar dacă virusul nu se manifestă agresiv.

2. Dacă starea unei persoane asimptomatice se înrăutăţeşte în decurs de 48 de ore, va rămâne obligatoriu internată în spital până se va vindeca (câte zile va fi necesar).

3. O persoană izolată la domiciliu se angajează printr-o declaraţie pe proprie răspundere să respecte normele de conduită impuse de DSP. De asemenea, se angajează că are facilităţile locative necesare astfel încât să trăiască separat de restul familiei. În caz contrar, riscă amendă sau chiar dosar penal. Poliţia locală va verifica zilnic respectarea condiţiilor de izolare, iar DSP - starea de sănătate a bolnavului asimptomatic.

889 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 21 de decese. 913 pacienţi testaţi pozitiv s-au externat la cerere

4. În situaţia în care o persoană izolată la domiciliu începe să aibă simptome, va lua legătura cu DSP sau va suna la 112 şi fi internată imediat în spital. În unele cazuri, persoane care au cerut externarea s-au întors peste câteva zile direct la terapie intensivă, din cauza agresivităţii virusului.

5. Părintele depistat pozitiv, care urmează să fie internat, va decide calea de urmat pentru copil. Copilul poate rămâne acasă, în cazul în care celălalt părinte nu e atins de virus. De asemenea, poate rămâne în grija bunicilor, a rudelor, a prietenilor. Un copil ajunge în grija statului doar în situaţia în care părintele infectat nu are absolut nicio variantă de custodie. Altfel spus, statul intervine doar în situaţia copiilor singuri pe lume.

6. Carantina se aplică pentru persoanele care se întorc în România din ţările declarate zone roşii. Prima opţiune este carantina la domiciliu, însă cetăţenii pot opta şi pentru carantină în sistem instituţionalizat.

7. Cum vor fi detaşaţi medicii în focarele de COVID? În primul rând, pe baza de voluntariat. În lipsa acestei opţiuni, ministrul Sănătăţii poate impune detaşarea unui cadru medical pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Medicul va primi un spor salarial de 50%, plus diurne, prin urmare va beneficia de o leafă dublă în luna în care va fi detaşat.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie