Klaus Iohannis a promulgat două legi care dau undă verde unor împrumuturi de sute de milioane de euro pentru îmbunătăţirea şcolilor şi a spitalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Aministraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a dat undă verde, prin promulgarea a două legi, acordurilor de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), prin care ţara noastră va primi 250 de milioane de euro, bani rambursabili, pentru investiţii în sistemul de învăţământ şi cel sanitar.

Una dintre legile promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, pentru reforma sistemului sanitar, prevede un împrumut de 150 de milioane de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, bani rambursabili, care vor merge către îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi a eficienţei din acest sector. Această sumă se va adăuga celor 250 de milioane de euro pe care România i-a împrumutat prin acordul semnat în 2014, dar care nu au fost de ajuns pentru finalizarea tuturor proiectelor prevăzute iniţial.

Astfel, această finanţare adiţională vizează, în principal, întărirea furnizării de servicii medicale, prin modernizarea sistemului de telemedicină, îmbunătăţirea reţelei de screening pentru cancerul cervical, achiziţia de echipamente pentru centrele de arşi, cât şi îmbunătăţirea guvernării sectorului sanitar. În plus faţă de prevederile iniţiale ale proiectului, o parte din împrumutul de 150 de milioane de euro va merge şi către întărirea sistemului de sănătate publică pentru a răspunde crizei COVID-19, după cum se arată în expunerea de motive a proiectului.

Investiţii de 100 de milioane de euro în şcoli

Al doilea acord de împrumut vizează demararea unui Proiect privind şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România, pentru care ţara noastră s-a îndatorat 100 de milioane de euro. 

Banii vor fi îndreptaţi către infrastructura şcolară, cu accent pe instalaţii de apă, termice, sanitare şi de canalizare, investiţii în săli de clasă inteligente, adică dezvoltarea infrastructurii IT şi către componenta de răspuns la situaţii de urgenţă. 

„Combinând răspunsul la criza COVID-19 cu nevoia de creare a unei infrastructuri educaţionale sigure şi de calitate, se va asigura mai multă flexibilitate pentru o adaptare rapidă la şocurile viitoare, în timp ce clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar devin mai rezistente”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. 

Proiectul se va derula pe o perioadă de 6 ani şi vor fi luate în vizor aproximativ 55 de şcoli pentru a fi reabilitate cu prioritate, atât în zona rurală cât şi în cea urbană. 

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!