Klaus Iohannis a câştigat în instanţă anularea amenzii pentru sintagma „nişte penali”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, miercuri, amenda de 2.000 de lei primită de preşedintele Klaus Iohannis din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o declaraţie din anul 2018 în care şeful statului spunea că „nişte penali” fac o încercare „disperată” şi „jalnică” să discrediteze DNA.

Instanţa a admis acţiunea formulată de Administraţia Prezidenţială şi a anulat hotărârea CNCD din 9 mai 2018, prin care Klaus Iohannis a fost amendat, însă decizia nu este definitivă.

„Respinge excepţia decăderii invocată de către intervenienta SC Juridex Media SRL. Admite acţiunea formulată de către reclamantul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenienţii SC Juridex Media SRL, Răzvan Savaliuc şi Cosma Andreea. Dispune anularea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 168/09.05.2018 în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi a Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 265/04.07.2018. Cu recurs în 15 zile de la comunicare ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 14.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, potrivit Agerpres.

Prin această decizie, judecătorii au stabilit că folosirea termenului „nişte penali” nu reprezintă o discriminare.

Pe 9 mai 2018, Colegiul director al CNCD a decis amendarea cu 2.000 de lei a preşedintelui Klaus Iohannis, pe motiv că şeful statului a discriminat când a folosit termenul ''penali'' într-o declaraţie din februarie 2018.

„Utilizarea termenului 'penali' de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din OG 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4”, preciza atunci CNCD 

Pe 15 februarie 2018, Klaus Iohannis a declarat că "nişte penali" fac o încercare "disperată" şi "jalnică" să discrediteze DNA şi a reafirmat că această instituţie şi conducerea ei "fac o treabă foarte bună".

„Avem oare a câta oară un scandal în spaţiul public şi cred că de data aceasta destul de multă lume se aşteaptă să îmi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. După părerea mea, această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet: după părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac sau această încercare de atac din partea unor penali este de natură să-mi confirme că DNA-ul face treabă bună”, spunea preşedintele, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne