Kelemen Hunor în faţa a 25.000 de unguri: „Autonomia este un deziderat realizabil prin lege, dialog şi înţelegere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit din nou despre autonomie FOTO Mediafax

25.000 de maghiari au participat la protestul organizat Sfântu Gheorghe, Covasna. Prezent la eveniment, liderul Kelemen Hunor, a declarat că autonomia este un deziderat care poate fi îndeplinit prin consens politic.

Procurorii au stabilit în 2002 că cei trei, care erau membri din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au dat un imobil ilegal.

Cei trei au intocmit o notă de constatare în care spuneau că o construcţie din Sfântu Gheorghe, Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Ardeal. La momentul sentinţei, în clădire funcţiona Colegiul „Szekely Miko“. Instanţa a acceptat argumentele procurorilor, considerând că imobilul a fost restituit ilegal şi i-a condamnat pe cei trei.

Cei care au fost la protest au susţinut faptul că decizia pune în pericol mii de clădiri care au fost restituite cultelor din România.

Protest cu 25.000 de oameni

Printre protestatari au fost sute de preoţi, care aveau mai multe pancarte în care cereau dreptate pentru Marko, Marosan şi Miko. De asemenea, mulţi aveau şi mesaje de tipul „Autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc“.
Manifestaţiei i s-au alăturat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad şi europarlamentarul Tokes Laszlo.

La final, participanţii au citit şi un manifestat. Kato Bela, episcopul auxiliar al Eparhiei Reformate din Ardeal a spus că maghiarii protestează faţă de nedreptatea suferită de această comunitate.

"Noi, maghiarii din Trei Scaune (judeţul Covasna), din secuime, din Ardeal, din România, cei care ne-am adunat în 1 septembrie, de Ziua Dreptăţii, aici, la Sfântu Gheorghe, protestăm unanim, ca o comunitate puternică, faţă de nedreptatea pe care am suferit-o", a spus Kato Bela.

El a continuat, spunând „"Protestăm faţă de condamnarea pe nedrept a lui Markó Attila, a lui Marosán Tamás şi a lui Silviu Clim, membrii Comisiei Naţionale de Retrocedare. Este inacceptabil ca oamenii să fie condamnaţi la închisoare pentru munca cinstită. Considerăm revoltătoare încercările repetate ale statului român de a priva comunitatea de moştenirea noastră. Cerem autorităţilor române competente să oprească renaţionalizarea ilegală a Colegiului «Székely Mikó»".

Mesaj pentru autonomie de la Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, presei, la Sfântu Gheorghe, că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare care se poate realiza prin lege, prin dialog şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească, scrie Mediafax.

„Am spus de fiecare dată că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare, un deziderat care se poate realiza prin lege, prin dialog, prin înţelegere şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească. Este o cale lungă, fără dialog, fără respect şi fără o deschidere desigur că nu se poate realiza aşa ceva. Oricum, nu este pentru prima oară când vă întâlniţi cu un astfel de deziderat în ultimii 22 de ani“, a declarat Kelemen Hunor. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort